BAIA MARE: Bărbat de 64 de ani lovit din plin pe trecerea de pietoni

La ora 22.25, pe Bulevardul Unirii din Baia Mare, un italian de 55 de ani conducea un autoturism dinspre Bulevardul Traian înspre Bulevardul Bucureşti. La o trecere pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, acesta a accidentat un bărbat de 64 de ani, din Baia Mare care se angajase regulamentar în traversarea străzii.

 

Victima a rămas internată la Spitalul judeţean Baia Mare. În momentul producerii accidentului conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tot ieri, la ora 11.45, pe DN 17C, un tânăr de 22 de ani conducea un autoturism dinspre Săcel înspre Dealul Ştefăniţei, iar la ieşirea dintr-o curbă uşoară la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu materiale provenite din aluviuni, pierde controlul autoturismului, intră în derapaj şi părăseşte partea carosabilă oprindu-se în albia pârâului ”Valea Carelor”. În urma accidentului conducătorul auto şi pasagerul din dreapta faţă au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Azi noapte, la ora 02.40, Poliţia Baia Sprie a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe DC 225. Din primele cercetări s-a constatat că, din cauza vitezei, un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, a părăsit carosabilul şi a intrat în coliziune cu un pom de pe marginea drumului. Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ieri, la ora 15.20, pe DJ 171, în localitatea Suciu de Sus, o femeie în vârstă de 68 de ani se deplasa în calitate de biciclistă, iar în momentul în care a efectuat virajul la stânga nu s-a asigurat suficient şi a fost acroşată cu oglinda laterală de un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani din Cicârlău. Ambele persoane implicate în accident au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole