Cod galben de ninsori viscolite, vânt şi răcire accentuată în Maramureş!

Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş a primit de Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o avertizare meteorologică cod galben de intesificări de vânt, ninsori viscolite şi răcire accentuată a vremii.

De asemenea, a fost primită o informare meteorologică de precipitaţii însemnate cantitativ. În intervalul 21 martie, ora 14.00 – 22 martie, ora 8.00 că pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de apă de 20-25 l/mp. La munte spre sfârşitul intervalului şi în zonele joase ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab, la moderat cu intensificări temporare la munte, unde rafalele vor depăşi local 50-60 km/h.

În atenţionarea cod galben se menţionează că în intervalul 22 martie, ora 8.00 – 23 martie, ora 8.00, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în tot judeţul Maramureş. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55-60 km/h, iar la munte va sufla cu peste 80-90 km/h, viscolind şi spulberând temporar zăpada. Vremea se va răci accentuat, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.

Subprefectul Pamfil Bercean, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, a membrilor şi grupurilor de suport tehnic. S-a luat măsura de a fi înştiinţate societăţile care asigură şi întreţin viabilitatea sectoarelor de drumuri publice din judeţ.

Echipe de intervenţie sunt pregătite pentru a acţiona operativ şi a remedia eventualele defecţiuni în serviciile de utilitate publică (sistemele de alimentare cu energie electrică, distribuţia şi furnizarea gazului metan, apei potabile, respectiv telefonie). Membrii centrului operaţional al C.J.S.U. şi echipajele de poliţie rutieră vor monitoriza cu atenţie desfăşurarea traficului rutier pe toate sectoarele de drumuri publice din judeţ, în special cele din pasurile montane.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă şoferilor să ţină cont de recomandările agenţilor de poliţie şi drumarilor în pasurile montane. Este important ca aceştia să circule preventiv, să îşi adapteze viteza la condiţiile meteorologice, respectiv de aderenţă (zăpadă pe carosabil) şi să păstreze o distanţă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic pentru a evita accidentele rutiere sau ieşirea în decor, în cazul derapării autovehicului.

Dacă şoferii întâmpină probleme în trafic, datorită condiţiilor meteorogice nefavorabile (ninsoare şi viscol) se recomandă anunţarea prin sistemul naţional unic de apeluri de urgenţă 112, pentru ca cei care asigură întreţinerea şi viabilitatea sectoarelor de drumuri naţionale şi judeţene să ia măsurile care se impun pentru desfăşurarea traficului rutier în siguranţă.

Înaintea deplasării în teritoriu, vă sfătuim să vă interesaţi asupra traseului ales, precum şi despre condiţiile meteorologice prognozate pentru zona tranzitată, dar şi condiţiile rutiere existente pe sectoarele de drumuri pe care doriţi să le străbateţi. Este important ca şoferii să semnalizeze din timp orice manevră pe care intenţionează să o efectueze şi să nu seaventureze în depăşiri care îi pot pune în pericol pe ei, dar şi pe ceilalţi participanţi din trafic.

Se vor evita opririle şi staţionările în rampă sau pantă. Conducătorii auto trebuie să aibă o grijă deosebită la coborarea pantelor. Nu acceleraţi la ieşirea din virajele strânse în pasurile montane pentru a nu derapa şi a evita producerea accidentelor. Dacă simţiţi că nu stăpâniţi comenzile, scoateţi autovehiculul în afara părţii carosabile, într-un loc în care nu există posibilitatea să rămâneţi împotmoliţi sau să perturbaţi traficul rutier şi asteptaţi utilajele de intervenţie care împrăştie material antiderapant. Subprefectul de Maramureş a precizat că se cunoaşte situaţia utilajelor de intervenţie şi stocurile de material antiderapant comunicate, iar acestea vor fi verificate pentru a vedea dacă corespund în realitate.

Şoferii trebuie să verifice înainte de a porni la drum starea de funcţionare a sistemului de climatizare şi dezaburire, funcţionarea ştergătoarelor de parbriz. Pentru a fi siguri că ajungeţi la destinaţie este bine să aveţi în dotare lanţuri antiderapante, lopată şi un săculeţ cu material anriderapant. Se recomandă folosirea sistemului de semnalizare şi iluminare pentru a fi văzuţi de ceilalţi participanţi la trafic. Echipe de intervenţie ale pompierilor militari, servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă şi membrii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă vor veni in sprijinul populaţiei, dacă situatia o va impune.

Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor urmări evoluţia cursurilor de apă la nivelul localităţilor în conformitate cu Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologicve periculoase, accidente la construcţii hidrotrehnice şi poluări accidentale.

La deplasarea în afara locuinţelor, populaţia trebuie să evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol.

O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe sau goaspodării ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află în aceste zone. Proprietarii de autovehicule sunt sfătuiţi să nu-şi parcheze maşinile sub copacii izolaţi sau în apropierea unor arbori care se pot fi prăbuşiţi de rafalele de vânt şi produce daune acestora.

Aceeaşi sugestie este de a nu lăsa autoturismele nesupravegheate în apropierea stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule. În cazul afectării de vântul puternic al unor stâlpi de la reţele de iluminat public sau ruperii unor cabluri electrice, cetăţenii sunt îndemnaţi să nu atingă aceşti stâlpi sau firele căzute la pământ.

Turiştii care intenţionează să se aventureze pe trasee montane li se indică sa îşi anunte prezenta în zonă, jandarmilor montani şi salvamontiştilor.
Pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al C.J.S.U Maramureş si angajaţii S.G.A. Maramureş vor monitoriza, în această perioadă, situaţia fenomenelor hidrometeorologice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole