Focuri de armă pentru oprirea în trafic a două autoturisme încărcate cu ţigări de contrabandă

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureș au desfăsurat o actiune pentru combaterea contrabandei cu tigari, in cadrul careia au depistat în trafic două autoturisme încărcate cu aproximativ 29.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 331.500 lei. Pe timpul acţiunii, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, deoarece cei doi şoferi nu s-au oprit la semnalele regulamentare, fiind trase mai multe focuri de arma spre pneurile masinilor. Cei doi conducători auto au fost retinuti pentru 24 de ore.

Ieri, 14.09.2021, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au fost declanșate două acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, primul caz a fost înregistrat, în jurul orei 19.15, când politistii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control în trafic, pe o strada din municipiul Sighetu Marmației, a unui autoturism înmatriculat în România.

Șoferul a ignorat semnalele şi a continuat deplasarea în mare viteză., motiv pentru care s-a folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind trase patru focuri de armă spre pneurile mijlocului de transport.

Astfel, s-a reușit oprirea autoturismului și reținerea persoanei care îl conducea, un cetățean român, în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza județul Maramureș, iar în interiorul mijlocului de transport au fost descoperite mai multe colete cu țigări de provenineță Duty-Free.

La sediul instituției, în urma inventarierii coletelor din mașină a rezultat cantitatea de 24.464 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 286.300 lei.

Al doilea caz a fost a fost înregistrat, câteva ore mai târziu, în jurul orei 21.00, când poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiași serviciu, au identificat în trafic un alt autoturism, de data aceasta pe raza localității Nănești. Şi în acest caz, șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, motiv pentru care s-a folosit din nou armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment, conform prevederilor legale.

În urma acțiunii, s-a reușit oprirea autoturismului, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla tot un maramureșean, în vârstă de 23 de ani, iar în interior a fost descoperită cantitatea de 3.865 pachete țigări, de aceeași proveniență, în valoare de peste 45.200 lei. Pe timpul acțiunii, s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al lucrătorilor din cadrul DGA – Structura Centrală.

În ambele cazuri, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești, iar faţă de conducătorii autoturismelor s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole