Amenzi aplicate de polițiștii maramureșeni, în cadrul acțiunilor de prevenire a răspândirii SARS COV 2 în Maramureș

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, Inspectoratul de Poliție al Judeţului Maramureş sub autoritatea Instituției Prefectului Maramureş, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, al Poliției Locale, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureş, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate ieri, 02 decembrie a.c., au participat 109 polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.

În cadrul celor 11 acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 63 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1610 persoane şi au fost verificate 161 de mijloace de transport, din care 62 mijloace de transport public în comun şi patru de operatori autorizaţi/transportatori de persoane.

În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de 20.500 de lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole