O autospecială nouă de intervenție va intra în dotarea ISU Maramureș

O autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordare de asistenţă medicală de urgenţă va intra astăzi în dotarea I.S.U Maramureş.
Acest lucru a fost posibil prin programul „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord“, etapa a doua, din care face parte şi Consiliul Judeţean Maramureş.
Astăzi, in jurul orei 12, la sediul A.D.I. Cluj se va face predarea-primirea autospecialei, iar din partea inspectoratului nostru vor fi prezenţi colonelul Pop Ion, inspectorul şef al I.S.U. Maramureş, maiorul Ardelean Mihai, din partea Compartimentului tehnic şi plt. Godja Ilie, de la Garda de Intervenţie Bogdan Vodă.
Valoarea autospecialei, marca MAN, este de aproximativ 200.000 euro, are o capacitate de 3500 litri de apă şi 120 litri de spumogen. De asemenea, aceasta este dotată cu o remorcă destinată asistenţei medicale avansate, având în componenţă două corturi gonflabile, unul de 30 metri pătraţi, iar celălalt de 10 metri pătraţi, cel din urmă fiind destinat triajului.
Noua autospecială intră începând de astăzi în dotarea Gărzii de Intervenţie Bogdan Vodă, iar mâine, 18 octombrie, o echipă de specialişti se va deplasa la Bogdan Vodă pentru instruirea întregului personal asupra modului de utilizare al autospecialei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole