Primarii din Baia Mare – din 1918 până în prezent (partea a doua: perioada 1938-1979)

În prima parte, în articolul publicat pe 10 iunie a.c., v-am pus la dispoziție o listă cu primarii municipiului Baia Mare din perioada 1979 – 2020. Voi continua acum cu primarii din perioada 1938-1979.
Mai menționez că, după lista ca atare, puteți citi și câteva precizări importante legate de acest demers al meu, respectiv în privința listei, a ”adevărului istoric” și a unor reacții ale cititorilor. Cititori cărora le mulțumesc pentru interes, tuturor, indiferent de opiniile lor.

Gheorghe NIȚESCU – din aprilie 1938 până în decembrie 1938
Iustin IUGA – decembrie 1938 – aprilie 1940
Alexandru RACKOCZI – aprilie 1940 – septembrie 1940
Gavril NAGY-AJTAI – septembrie 1940 – noiembrie 1940
Tibor STOLL – noiembrie 1940 – ianuarie 1941
Miklos SZABO – ianuarie 1941 – septembrie 1941
Karol TOMASI – septembrie 1941 – octombrie 1942
Zoltan CZIZMANDIA – octombrie 1942 – martie 1943
Arpad KONCZ – martie 1943 – octombrie 1944
Mi(k)hail NEZANDANOV (comandant militar sovietic!) – din octombrie 1944 până în martie 1945 (!)
Alexandru OROS – martie 1945 – februarie 1949
Eugen PITUK – februarie 1949 – decembrie 1950
Carol CZETELE – decembrie 1950 – ianuarie 1954
Vasile LEȘ – ianuarie 1954 – martie 1956
Iuliu VLAD – martie 1956 – martie 1958
Vasile ȘUTA – martie 1958 – noiembrie 1963
Alexandru CRIȘAN – noiembrie 1963 – martie 1965
Ludovic POP – martie 1965 – februarie 1968
Ioan VIJDEL(I)UC – februarie 1968 – iulie 1971
Vasile DANCOȘ – iulie 1971 – octombrie 1974
Traian DAROLȚI – octombrie 1974 – octombrie 1979
Dumitru BĂLAN – octombrie 1979 – martie 1982

După ce am publicat prima parte și am postat articolul inclusiv pe facebook, cineva mi-a transmis public, printre altele, și următorul lucru:
”Vă atrag atenția că lista de la primărie, care a și stat ani de zile inscripționată la intrarea în primărie, nu este conformă cu adevărul istoric și a fost întocmită de Aurel Feștilă.”
Așadar, trec peste modul subtil-”elegant” în care mi s-a atras atenția și o să vă spun că știam, da, știam că lista a stat timp de mulți ani afișată la primărie; de fapt, inclusiv din acest motiv am decis să public lista, nota bene, fiind o listă oficială publică! Să fie clar și limpede acest lucru! Iar pe de altă parte, nu toată lumea a fost pe la primărie și/sau nu toți au văzut lista în cauză. Cât despre autorul acestei liste, Aurel Feștilă, auzisem și acest lucru – însă nu eram sigur, recunosc -, de asta nici n-am menționat numele până acum (din moment ce, repet, lista oricum a fost afișată public chiar de reprezentanții Primăriei Baia Mare). Așa că, iată, am făcut mențiunea acum.

În aceeași ordine de idei, legat acum de faptul că persoana care mi-a scris spune că lista asta ”nu este conformă cu adevărul istoric” (sic!), o să-i transmit (și) pe această cale, ca să afle și cititorii noștri, așa: eu am decis să public o listă oficială care a fost timp de mulți ani afișată la primărie, atât și nimic mai mult! Nu sunt nici istoric, nici angajatul primăriei, bașca faptul că nici nu mi-am propus, în calitate de ziarist, să fac ”săpături”, să investighez timp îndelungat pe subiectul ăsta și să clarific eu ceea ce alții, plătiți bine din bani publici, ar fi trebuit să facă asta de multă vreme! ”Adevărul istoric”? – zău așa, hai că m-apuc eu să muncesc pe brânci – ba și gratis! -, plus că nici nu e treaba mea, să stabilesc ”adevărul istoric” în privința primarilor din ultimii 100 de ani, recte să și ”decid” dacă lista lui Aurel Feștilă e corectă sau nu?! Ori că are sau n-are dreptate persoana care mi-a semnalat cele menționate?!
Iată, în spiritul corectitudinii, am făcut totuși aceste precizări pentru opinia publică, însă atât. Iar numele persoanei în cauză, cea care m-a ”admonestat” școlărește și care nu știu ce dorește de fapt (poate să public lucrarea/lista lui?!?), nu l-am menționat fiindcă nu e cazul… am explicat deja de ce, punct.
În partea a treia, o să vă mai prezint și alte mesaje primite de la cititori.
(sursa foto: site isjmm.ro)

Peter-Vasile CZOMPA

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole