PROCESUL PENAL ”CHERECHEȘ” – Declarația martorului-denunțător Cristian Șpan, dată în instanță pe 7 aprilie 2017 (partea a patra)

    Martorul-denunțător Cristian Șpan a fost audiat de instanța de judecată în anul 2017, la termenele din 1 martie și 7 aprilie, durata totală a celor două înfățișări fiind de peste 14 ore! La termenul din 1 martie 2017, Șpan a făcut declarații și a vorbit doar cu instanța (recte cu judecătoarea Ioana Nora Boiciuc), iar la înfățișarea din 7 aprilie 2017, acest martor-cheie a răspuns celor aproape 100 de întrebări pe care i le-au pus avocații apărării – la acea vreme ei fiind clujenii Doina Gherman și Călin Budișan -, procurorul DNA și uneori judecătoarea.
Acum, după cum mulți dintre cititorii noștri știu prea bine, cu ceva timp în urmă noi am dat publicității trei articole ample conținând aproape tot ceea ce s-a dezbătut la cele două termene menționate. Mai exact, am publicat deja circa 60-70% din acele dezbateri, mai puțin ultima parte… ceea ce, iată, vom publica acum! Dar înainte de a începe, să vă reamintim despre primele trei părți, respectiv titlurile articolelor și datele la care le-am publicat:

Prima parte, în 6 aprilie 2017: ”Prin declarația uluitoare în fața instanței, martorul Cristian Șpan îl pune la zid pe primarul inculpat Cherecheș, dar se și auto-denunță public (ep. 1)”
Partea a doua, în 24 aprilie 2017: ”Prin declarațiile sale, martorul Cristian Șpan îl pune la zid pe primarul inculpat Cherecheș, dar se și auto-denunță public (ep.2)”
A treia parte, în 16 mai 2017: ”Martorul-denunțător Cristian Șpan: ”Inculpatul Cătălin Cherecheș i-a predat direct lui Mihai Lung, din câte știu eu, suma de 280.000 euro pentru achiziţionarea societății” (episodul 3)”.

Iar acum să continuăm cu finalul dezbaterilor din 7 aprilie 2017, cu precizarea că tot ceea ce-am publicat și publicăm sunt discuțiile integrale din sala de judecată, nota bene, prezentate strict conform notițelor pe care noi, autorii acestor articole, le-am luat acolo, în sală, la fiecare termen de judecată:

(continuare)
Avocat Călin Budișan: Când a primit de la inculpat cei 20.000 euro?
Cristian Șpan: Cred că în noiembrie 2015.
Avocat Călin Budișan.: De ce nu s-a finalizat predarea trustului către Claudiu Florescu?
(n.n. – jurnalistul băimărean Claudiu Florescu, unul dintre apropiații și colaboratorii primarului Cherecheș; și e vorba de fostul trust media ”e-Maramureș)
(PRECIZARE: aici a fost finalul celui de-al treilea articol, din 16 mai 2017)
Cristian Șpan: Pentru că în ianuarie 2016, CNA a retras licențele… trei din cele patru licențe (…) în condițiile în care pe inculpat îl interesau doar licențele! (…)
Av. C.B.: Rog să-l întrebați pe martor dacă în anul 2014 a primit de la inculpat suma de 50.000 euro și de la Liviu Bala 10.000 euro… (n.n. – avocatul a mai precizat că ar fi fost vorba de bani pentru demararea unei afaceri în Austria!?!)
C.Ș.: De la Liviu Bala nu am primit niciodată niciun ban, iar suma de 50.000 euro pe care mi-a dat-o inculpatul, în 2013, a fost pentru achiziționarea trustului media AXA TV! Nu este adevărat că inculpatul Cherecheș mi-ar fi dat vreo sumă de bani pentru demararea vreunei afaceri în Austria, nici vorbă de așa ceva!
Av. C.B.: Dacă a deținut un site de presă și dacă martorul Șpan l-a înstrăinat… cui, cu ce preț?
C.Ș.: În noiembrie sau decembrie 2016, i-am cesionat lui Făt Nicolae Ioachim site-ul ”e-Maramureș”, cesiune cu titlu gratuit! Site-ul era inactiv din octombrie 2015, de asta am și fost de acord. Mai precizez că Nicu Făt folosește doar denumirea site-ului, întrucât arhiva n-a fost predată lui, ci predată administratorului judiciar, firma fiind în insolvență. I-am adus la cunoștință societății care găzduiește site-ul, despre chestiunea cu arhiva și despre faptul că nu are voie să uzeze de arhivă și nici să înstrăineze nimic, deoarece arhiva este păstrată pe serverele care sunt la dispoziția societății care găzduiește site-ul.
(n.n. – Ioachim Nicolae Făt a fost și face parte din cercul celor mai apropiați colaboratori și susținători fideli ai inculpatului Cherecheș, a făcut parte din conducerea clubului Minaur, este prieten la cataramă cu martorul Liviu Bala!; iar în prezent, de exemplu, acest oportunist profitor Făt este, nota bene, consilier pe probleme de sport al președintelui CJ Maramureș, Gabriel Zetea, lider al PSD Maramureș; cât despre site-ul ”e-Maramureș”, în acest moment acest site este un instrument pentru promovarea în special a intereselor PSD Maramureș și ale primarului inculpat)
Avocat Doina Gherman: Dacă martorul a încheiat un contract de leasing, pentru un autorurism (…)… să dea detalii.
C. Șpan: În mai 2014, am încheiat un contract de leasing cu SC Porsche L. SA, eu în calitate de reprezentant al SC e-Maramureș, și am achiziționat… (n.n. – un AUDI?!) pe societate, ratele fiind plătite de mine personal, din contul personal (…) După ce firma a intrat în insolvență, autorurismul a fost predat administratorului judiciar.
Av. D.G.: Dacă, pentru a fi de acord cu cesionarea trustului e-Maramureș către Florescu Claudiu (n.n. – și el fiind martor în acest proces), în afară de cele două condiții deja arătate de martor, a existat și o a treia condiție pusă de martorul Șpan, și anume finanțarea clubului de fotbal FCM Baia Mare?!
C.Ș.: Nici vorbă! Dimpotrivă, chiar inculpatul a fost cel care a condiționat finanțarea clubului de către Primăria Baia Mare, în schimbul cesionării licențelor! (n.n. – la acel moment despre care se discuta, martorul Șpan era și președinte executiv la clubul de fotbal FCM Baia Mare!)
Av. D.G.: Să ne spună martorul dacă este adevărat că el a spus unei terțe persoane că, dacă inculpatul nu va finanța clubul de fotbal, el, martorul, va ceda trustul media e-Maramureș în favoarea PNL… este adevărat?
C.Ș.: Nu am făcut niciodată o astfel de afirmație, față de nimeni! Nici nu aveam de ce să dau PNL-ului trustul, întrucât societatea în discuție era plină de datorii!
Av. C.B.: Dacă împreună cu Liviu Bala a luat un credit în nume personal de la RO-Credit și a garantat cu trustul e-Maramureș…
C.Ș.: Da, am luat un credit fără ca Bala să aibă vreo legătură (n.n. – vă reamintim că la acel moment, Liviu Bala era președinte al clubului de handbal fete HCM Baia Mare!), credit pe care l-am garantat cu o parte din patrimoniul societății și cu câteva contracte active în derulare, cu diverse persoane juridice. Acest credit este aproape integral achitat (n.n. – recte în aprilie 2017), iar ratele le-am achitat din banii societății. O parte din credit am folosit-o în interes personal, respectiv pentru a acoperi o ”descoperire” de cont de la o altă bancă (n.n. – BCR?), iar restul i l-am dat lui Bala pentru același lucru. Inculpatul Cherecheș a știut de la bun început de acest credit și a fost de acord cu el, aspect ce poate fi confirmat și de Liviu Bala.
(n.n. – o precizare foarte importantă: deși martorul Liviu Bala a tot fost citat încă din 2017 să se prezinte în instanță, el a ajuns să depună mărturie doar în ianuarie 2019, fiind chiar ultimul dintre cei 69 de martori!)
Ac. C.B.: În perioada 2013-2016, ce sumă de bani, estimativ, au fost dați pentru cheltuielile clubului FCM Baia Mare?
C.Ș.: Suma totală e de aproximativ 110.000 lei, cred… (…) 60.000 lei scoși de Gurzău din contul HCM Baia Mare, deschis la BCR, și pe care am predat-o jucătorilor de fotbal cu titlu de prime de joc, spunând că le-au fost trimise de inculpat… fiindcă așa mi-a cerut el! Apoi 30.000 lei, dați de inculpat lui Radu Țolaș și Vasile Viman, bani care au fost duși jucătorilor… 20.000 lei pe care mi i-a dat mie, eu i-am dat tot jucătorilor, tot cu titlu de prime, spunându-le că provin tot de la inculpat.
Av. C.B.: Dacă martorul știe ca inculpatul să fi achitat și alte sume de bani jucătorilor de fotbal?! (n.n. – cu referire, probabil, la niște memorii pe care unii jucători le-au depus la FRF)
C.Ș.: Nu! Lucru pe care l-am aflat de la jucători…
Av. C.B.: Dacă inculpatul i-a trimis o sumă de bani prin intermediul lui Doru Dăncuș, tot pentru jucători?! (n.n. – Doru Dăncuș este vicepreședinte al CJ Maramureș, președinte al PNȚCD Maramureș; prieten foarte apropiat al inculpatului Cherecheș; și Dăncuș a fost martor în această cauză penală)
C.Ș.: Nu este adevărat!
Av. C.B.: Dacă a avut vreo înțelegere cu inculpatul, în sensul că din sumele remise de martor cu titlu de ”mită”, către inculpat, o parte din bani să-i revină martorului?! …
Cristian Șpan: Nu am avut o asemenea înțelegere, niciodată!
Av. C.B.: Despre acele sume… de exemplu cei 20.000 lei… dacă au fost împrumuturi?!
C.Ș.: Suma de 20.000 pe care inculpatul a dat-o la un moment dat jucătorilor… eu nu am perceput-o ca fiind un împrumut, fiindcă el a venit în vestiar, la club, și le-a spus jucătorilor că le dă el primele restante! Sens în care apoi mi-a dat suma amintită și-am împărțit-o jucătorilor (n.n. – n-a fost tocmai clar despre care sumă se discuta de fapt). Inculpatul nu mi-a spus niciodată să-i restitui această sumă! Este adevărat că am cerut niște sume de bani cu titlu de împrumut, inclusiv de la inculpat… (…) însă strict pentru club (…) … unii nici n-au mai vrut banii înapoi, mi-au spus să-i consider sponsorizare a clubului.
Av. C.B.: Dacă suma totală de 110.000 lei, dată de inculpat, a fost evidențiată în contabilitatea clubului de fotbal?!
C.Ș.: Da, sigur, era obligatoriu acest lucru! (…) De acest lucru s-a ocupat contabilul clubului…
Av. C.B.: Persoane care au sponsorizat clubul (…) …
C.Ș.: Una dintre aceste persoane este Marcel Zoicaș, director al SC Construrom SA (n.n. – Zoicaș fiind de fapt patronul firmei; plus unul dintre prietenii și colaboratorii preferați ai inculpatului). El m-a împrumutat cu 15.000 lei. Deși apoi am vrut să-i restitui suma, Zoicaș a refuzat să o primească, spunând că o lasă cu titlu de sponsorizare pentru club. Tot Zoicaș m-a mai împrumutat la o altă dată, tot pentru a putea achita niște cheltuieli urgente ale clubului, cu suma de 5.000 lei, pe care i-am restituit-o!
Altă persoană este Flaviu Leșe (n.n. – directorul unei bănci din Baia Mare; prieten apropiat de-al inculpatului; Leșe a fost în conducerea clubului de handbal Minaur), el m-a împrumutat cu 10.000 lei. Nu a mai trebuit să-i restitui suma, spunându-mi să-i fac un contract de sponsorizare, lucru pe care l-am și făcut.
Avocat Doina Gherman: Dacă inculpatul Cherecheș, în discuțiile cu martorul, i-a spus în mai multe rânduri că, atâta timp cât clubul are datorii, Primăria nu poate susține financiar clubul, sens în care nu este de acord ca Primăria să aloce sume de bani pentru susținerea clubului de fotbal?!
C.Ș.: Da, mi-a spus, dar apreciez că este foarte important să menționez și contextul în care a făcut-o. Inculpatul mi-a spus acest lucru în decembrie 2015 (n.n. – ?), după ce licențele tv au fost anulate! În acel moment, clubul avea datorii către bugetul de stat, alte datorii nu existau. Este adevărat că o entitate sportivă nu poate fi finanțată dacă are datorii la bugetul de stat, însă clubul, afțându-se în aceeași situație atât în 2013 cât și în 2014, dar și în 2015, totuși a fost finanțat de către Primăria Baia Mare! Mai mult, în 9 decembrie 2015, deși clubul avea datorii către stat, clubul a fost totuși finanțat de Primărie, chiar la inițiativa inculpatului, cu suma de 670.000 lei!
Precizez că singura dată când inculpatul Cherecheș a refuzat să finanțeze clubul, a fost în februarie 2016, când mi-a cerut și-un cerificat fiscal din care să reiasă că clubul nu are datorii la stat. Mai mult, în perioada 2014-2016, au fost șapte sau opt momente în care Primăria a alocat bani pentru finanțarea clubului, cu toate că clubul avea datorii la stat, toate finanțările fiind făcute la inițiativa inculpatului… și niciodată pe parcursul acestei perioade inculpatul nu mi-a cerut vreun certificat fiscal care să releve existența sau lipsa datoriilor către stat.
În plus, mai arăt că, după momentul februarie 2016, în aprilie 2016, atunci când inculpatul mi-a solicitat suma de 400.000 lei (n.n. – dar nu s-a auzit clar dacă a spus 40.000 sau 400.000), mi-a spus că dacă-i dau această sumă, atunci va aloca suma de 1 milion sau 1,2 milioane lei pentru finanțarea clubului!
Av. D.G.: Ce datorii avea clubul FCM în februarie 2016?
C.Ș.: În februarie 2016, clubul figura cu o datorie către stat în sumă de 200.000 lei. Către bugetul local nu figura cu datorii, deoarece îi achitasem în ianuarie 2016 prin creditul pe care l-am luat pe numele clubului, dar pe care l-am garantat personal.
Av. D.G.: Dacă inculpatul a formulat și în scris refuzul de a finanța clubul fiindcă avea datorii la bugetul de stat, sens în care a și trimis o adresă… Și dacă da, când a emis acea adresă?
C.Ș.: Eu personal nu am cunoștință de-o asemenea adresă! (n.n. – noi știm că la un moment dat a apărut undeva în spațiul public, pe facebook sau în presa locală, ceva legat de acest aspect, însă nu știm dacă o astfel de adresă a fost sau nu trimisă clubului).
Fac o precizare. În decembrie 2015, clubul figura cu două tipuri de datorii, una către bugetul local – suma de 317.000 lei, și una către bugetul de stat – circa 200.000 lei. Așa cum am mai arătat, la inițiativa inculpatului, pe 9 decembrie 2015 s-a aprobat finanțarea clubului cu 670.000 lei, sumă care a fost achitată integral către club la începutul anului 2016; ori ordonatorul de credite, deci cel care a aprobat finanțarea, era inculpatul! Iar dacă această finanțare era ilegală, putea foarte bine s-o refuze! Suma de 317.000 lei am achitat-o integral în 21 ianuarie 2016!
Av. D.G.: Martorul să spună data la care inculpatul i-ar fi solicitat suma de 400.000 lei…
C.Ș.: Discuția în legătură cu această sumă am purtat-o cu inculpatul în anexa biroului său (n.n. – biroul din Primărie), cu câteva zile înainte de momentul ”flagrantului”, deci posibil în 21 sau 22 aprilie 2016! (n.n. – iar pe 26 aprile 2016 a fost realizat ”flagrantul”, tot atunci inculpatul a și fost arestat preventiv!)
Av. D.G.: Cum își explică martorul că, în condițiile în care în 20 aprilie 2016, a declarat că inculpatul i-a spus că el nu mai sprijină financiar clubul, dar ulterior totuși i-a cerut suma de 400.000 lei?!
C.Ș.: Nu mai rețin exact, dar cred că doamna avocat se referă la momentul când inculpatul, pe motiv că jucătorii s-au revoltat, a spus că el nu mai finanțează clubul, în condițiile în care cu acea ocazie au avut loc niște discuții mai ”neprotocolare” între mine și inculpat. Suma de 400.000 lei mi-a cerut-o după revolta jucătorilor…
Avocat Doina Gherman: Dacă după arestarea inculpatului, martorul a negociat vinderea clubului de fotbal?! … Dacă da, cu cine și la ce preț?
Cristian Șpan: I-am spus inculpatului că nu pot să mai susțin clubul… am trimis și o adresă către Primăria Baia Mare, nr. 13.806 din 28 martie 2016, prin care am arătat că suntem dispuși către orice formă de asociere – susținere financiară, asociere sau preluarea clubului de către municipalitate.
După arestarea inculpatului, am avut discuții cu doi posibili investitori care voiau să preia clubul: unul din Brașov, care dorea să alipească clubul băimărean la un club din Brașov, și unul din Baia Mare, cu care am purtat discuții, respectiv i-am prezentat situația financiară a clubului… (…)
(va urma)

Peter-Vasile CZOMPA / Mircea MUREȘAN

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole