Proiect pentru extinderea și dotarea Ambulatorului Integrat al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare

Aleșii județeni s-au întâlnit în ședință extraordinară joi, 18 octombrie, cu începere de la ora 12.00, pentru a dezbate și a supune aprobării patru proiecte aflate pe ordinea de zi. Primele trei proiecte au vizat Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș. Ședința a fost condusă de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, în sală fiind prezenți 26 de aleși județeni din cei 35 validați pe liste în urma alegerilor electorale din iunie 2016. Cu unanimitate de voturi, consilierii au votat pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ”Extindere pe verticală tronson sudic și reparații capitale șarpantă și schimbare învelitoare tronson nordic, corp clădire C1” la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, valoarea totală a investiției fiind de 1.132.666,55 euro.
S-a votat, totodată, pentru aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului ”Extinderea și dotarea Ambulatorului Integrat al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie”. Intervenția propusă constă în extinderea ambulatoriului integrat al secției de psihiatrie, respectiv a celor două cabinete din pavilioanele psihiatrie bărbați și femei, care momentan funcționează în corpuri de clădire independente, printr-un corp de legătură care facilitează accesul la spațiile medicale pacienților internați, personalului medical și pacienților neinternați, precum și persoanelor cu dizabilități motorii, cât și pacienților transportați cu targa, fiind dotat cu ascensor și elevator. Valoarea totală a investiției este de 12.205.170,62 lei, iar durata de realizare este de 24 de luni. În vederea realizării acestor lucrări a fost identificată oportunitatea obținerii finanțării nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Un al treilea proiect votat de aleșii județeni a fost aprobarea depunerii cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente la obiectivul mai sus menționat. Ultimul vot acordat de consilierii județeni a fost pentru aprobarea de modificări în ”Lista obiectivelor de investiții” și în lista poziției ”Alte cheltuieli de investiții” pe anul 2018 la capitolele Cultură, recreere și religie, la Asistență Socială și la Protecția mediului.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole