Accident feroviar la Țicău. Nu au existat răniți

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 12.30, Poliția Ulmeni a fost sesizată că la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Țicău, un autoturism a fost surprins de către trenul personal care circula pe ruta Jibou-Baia Mare, care în urma impactului a deraiat de pe linie.

În urma primelor cercetări efectuate de echipajul ajuns la fața locului s-a constatat că accidentul feroviar a avut loc în următoarele împrejurări: în momentul în care un bărbat în vârstă de 32 de ani a încercat să treacă cu autoturismul peste o trecere de cale ferată improvizată, semnalizată ,,Accesul Interzis’, mașina s-a oprit pe calea ferată și nu a mai putut fi evitat impactul cu trenul.

Toate cele cinci persoane aflate în autoturism au reușit să iasă înainte de impact și astfel nicio persoană nu a fost rănită.

În momentul sosirii poliției, conducătorul auto care a suferit un atac de panică, se afla la Centru Medical de Permanență Ulmeni și s-a întors la scurt timp la locul accidentului întrucât nu au fost necesare îngrijiri medicale.

Pentru scoaterea autoturismului de pe calea ferată a fost necesară intervenția Detașamentului de Pompieri și Intervenție Rapidă Fărcașa și a Pompierilor Voluntari din Ulmeni.

În urma evenimentului, circulația a patru trenuri de persoane a fost anulată iar călătorii acestor trenuri au fost transportați la Jibou cu mijloace de transport auto.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole