Amendat de jandarmi: Un cetățean din Târgu Lăpuș s-a rătăcit în Baia Mare și a sunat la 112

Un echipaj de jandarmerie aflat în timpul serviciului de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, în dimineaţa zilei de azi, 20 februarie, în jurul orei 02.00, a identificat şi sancţionat un cetăţean care a apelat Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă „112”, fără a avea un motiv întemeiat.

Este vorba despre G.C. de 32 ani, din Târgu Lăpuş, care în timp ce se afla pe strada Dragoş Vodă din municipiul Baia Mare, a apelat serviciul „112” motivând că s-a rătăcit şi nu ştie cum să ajungă în Piaţa Izvoarele.
Pentru alertarea nejustificată a organelor de ordine, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole