Centru Socio-Medical pentru bătrânii din Oarța de Jos (VIDEO) Reviewed by CD on . Așezările rurale din România sunt locuite în mare măsură de o populație îmbătrânită, tinerii preferând să plece la oraș sau să ia drumul străinătății. Nu face e Așezările rurale din România sunt locuite în mare măsură de o populație îmbătrânită, tinerii preferând să plece la oraș sau să ia drumul străinătății. Nu face e Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Centru Socio-Medical pentru bătrânii din Oarța de Jos (VIDEO)

Centru Socio-Medical pentru bătrânii din Oarța de Jos (VIDEO)

Centru Socio-Medical pentru bătrânii din Oarța de Jos (VIDEO)

Așezările rurale din România sunt locuite în mare măsură de o populație îmbătrânită, tinerii preferând să plece la oraș sau să ia drumul străinătății. Nu face excepție nici comuna maramureșeană Oarța de Jos unde, conform ultimului recensământ, peste 50% dintre locuitori sunt în vârstă de peste 70 de ani. Majoritatea dintre aceștia sunt nesigurați din punct de vedere medical, fapt ce a îngreunat aducerea unui medic de familie în localitate.

Primarul Bogdan Pop a găsit însă soluția pentru rezolvarea situației, astfel că în Oarța de Jos, cu ajutorul fondurilor europene, a fost inaugurat luni 17 august proiectul unui Centru Socio-Medical. Acesta se va ocupa de îngrijirea bătrânilor bolnavi, mai ales a celor cu afecțiuni cronice.

Practic, bătrânii din Oarța de Jos vor purta o brățară electronică pe mână, prin intermediul căreia va fi monitorizată starea lor de sănătate, dar și locul în care se află. În acest fel tehnologia vine în ajutorul bătrânilor dar mai ales al medicilor din centru, care vor monitoriza non-stop starea de sănătate a bolnavilor. La cea mai mică dereglare de puls,  sistemul presupune trimiterea imediată a unui SMS din brăţara purtată de către bolnav  direct în centrul de monitorizare, unde medicii vor putea evalua precis diagnosticul intr-un timp foarte scurt. Localnicii sunt foarte încântaţi de acest lucru şi spun că vor fi mult mai liniştiţi cu o astfel de brăţară pe mână.

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus