Din patru suspecţi de furt reţinuţi de poliţiştii băimăreni, trei au fost arestaţi preventiv iar unul este cercetat în libertate

Poliţiştii băimăreni de investigaţii criminale au reuşit documentarea activităţii infracţionale a patru persoane bănuite de comiterea unor furturi pe raza municipiului.

A fost identificat şi reţinut un tânăr în vârstă de 19 ani, din Gherla, judeţul Cluj, care, în data de 11 august a.c., a pătruns prin efracţie într-o locuinţă situată la parterul unui imobil de pe strada Hortensiei, iar din interior a sustras trei telefoane mobile, un lănţişor de aur şi o sumă de bani, prejudiciul reclamat fiind de 9300 de lei. Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi,ulterior a fost prezentat instanţei, care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Au mai fost arestaţi preventiv, tot pentru 30 de zile, doi băimăreni în vârstă de 26, respectiv 30 de ani, faţă de care poliţiştii luaseră măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceştia fiind bănuiţi de comiterea a două furturi din societăţi comerciale aflate pe raza municipiului. În perioada 15 – 16 iulie a.c., tinerii au pătruns prin efracţie într-un depozit şi într-o hală situate pe strada Europa din municipiu, de unde au sustras bunuri în valoare de 3700 de lei (obiecte de mobilier şi componente de la utilaje de panificație scoase din uz). Poliţiştii continuă cercetările, cu cei doi în stare de arest preventiv, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.

A patra persoană reţinută de poliţişti este cercetată în stare de libertate pentru comiterea unui furt de moped. Este vorba de un băimărean în vârstă de 23 de ani care a sustras mopedul de pe strada Ciprian Porumbescu din municipiu, în noaptea de 25/26 august a.c. Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti şi restituit părţii vătămate.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole