Misiuni efectuate de către Jandarmeria Maramureş în luna aprilie

Activitatea structurilor de jandarmerie este concentrată pe respectarea legalităţii, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, asigurând totodată starea de echilibru social. Activităţile desfăşurate de forţele de ordine publică se materializează în misiuni de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice.

Astfel, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a executat pe parcursul lunii aprilie 32 misiuni de asigurare a ordinii publice din care 21 la manifestări cultural – artistice şi 11 la manifestări sportive, cu un efectiv total de 289 jandarmi. Efortul a fost concentrat pe timpul Sărbătorilor Pascale, fiind asigurate măsuri de ordine publică în sistem integrat în zona lăcaşurile de cult din municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei acolo unde se concentrează de regulă un număr ridicat de credincioşi şi în zona Mănăstirilor Rohia şi Bârsana.
Pe timpul asigurării misiunilor specifice de ordine şi siguranţă publică, jandarmii au aplicat 9 amenzi contravenţionale în valoare de 1500 lei.

Posturile de jandarmi montane, au efectuat un număr de 90 misiuni de menţinere a ordinii publice, cu accent pe informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor. Pe timpul executării misiunilor, Posturile de Jandarmi Montane au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale.

Jandarmeria Maramureş a organizat şi desfăşurat 347 misiuni de menţinere a ordinii publice prin sistemul patrulelor mixte sau independente de ordine publică în mediul urban şi rural executate în zonele de siguranţă publică în localităţile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Borşa şi Fărcaşa, precum şi în localităţile rurale aparţinând acestora, executând în acest sens 953 patrule mixte sau independente, cu un efectiv total de 1313 jandarmi.
Pe timpul desfăşurării activităţilor de menţinere pe raza localităţilor urbane şi rurale, jandarmii din compunerea patrulelor mixte sau independente de jandarmi au aplicat 379 sancţiuni contravenţionale, au întocmit actele de sesizare pentru 4 infracţiuni fiind identificaţi 4 autori şi au participat la constatarea a 38 infracţiuni în comun cu agenţii de poliţie fiind identificaţi 41 autori.

În baza protocolului încheiat la nivel M.A.I., s-au desfăşurat 12 acţiuni de sprijin a executorilor judecătoreşti cu un efectiv de 53 jandarmi, desfăşurate pe raza localităţilor Sighetu Marmaţiei, Moisei, Borşa, Săcel şi Săliştea de Sus acestea încheindu-se fără incidente, fiind aplicate 3 avertismente scrise.

La solicitarea administraţiilor publice locale au fost executate 8 acţiuni comune, din care 1 cu reprezentanţii primăriei Târgu Lăpuş, 1 cu cei ai primăriei Sighetu Marmaţiei precum şi 6 acţiuni cu S.C. Urbis Baia Mare, cu un efectiv total de 31 jandarmi. Urmare a acestor acţiuni, jandarmii au aplicat 10 sancţiuni din care 3 amenzi în valoare de 500 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 65 lei.

În baza planurilor de colaborare cu I.T.R.S.V. Cluj şi cu Direcţia Silvică Maramureş, jandarmii au participat la 2 acţiuni, organizate în zonele aparţinând Ocoalelor Silvice Şomcuta Mare şi Sighetu Marmaţiei cu un efectiv total de 5 jandarmi. Pe timpul executării acestor misiuni, jandarmii au sesizat organele de urmărire penală cu privire la două fapte infracţionale de tăiere şi furt de masă lemnoasă săvârşite de un autor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole