Țigări de contrabandă confiscate în Sighetu Marmației

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat peste 1.900 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere.

În data de 18 mai a.c., în jurul orei 04.00, o patrulă a poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației, a observat pe o stradă din apropierea frontierei de stat, de pe raza localității Sighetu Marmației, mai multe persoane care la apariția echipajului poliției de frontieră s-au dispersat în direcții diferite.
Polițiștii de frontieră, au procedat la cercetarea zonei, ocazie cu care în anexa unui imobil din apropiere au fost descoperite patru colete cu țigări de proveniență ucraineană.
Proprietarul imobilului, cetățean român în vârstă de 50 ani, a predat polițiștilor de frontieră coletele cu țigări, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 1.990 pachete cu țigări în valoare de 17.600 lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.
În continuare se desfășoară verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole