Un tânăr din Preluca Nouă a fugit de poliţişti pentru că nu are permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice

Azi noapte, la ora 00.22, un tânăr de 19 ani din satul Preluca Nouă, comuna Copalnic Mănăştur, a condus un autoturism pe Bulevardul Traian din Baia Mare. În dreptul Oficiului Poştal nr. 1, poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a autoturismului însă conducătorul acestuia, în încercarea de a se sustrage controlului, şi-a continuat deplasarea. Poliţiştii au pornit în urmărirea lui şi, pe Bulevardul Bucureşti, la intersecţie cu Aleea Neptun, tânărul a efectuat un viraj brusc la dreapta, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere şi se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Mai mult, autoturismul nu este înmatriculat iar plăcuţele cu numerele de înmatriculare aplicate pe maşină au fost atribuite unui alt autoturism.
Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole