Workshop pentru medici la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

La Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, s-a desfășurat recent un workshop de pregătire post-universitară a medicilor din urgență, privind aplicarea practică a protocolului național de triaj. La workshop au participat medici rezidenți de urgență, medici specialiști și primari de urgență și medici de familie cu atestat de urgență care lucrează în UPU și CPU din spitale din Arad, Blaj, Cluj Napoca, Turda, Sighetu Marmației și Baia Mare.

Obiectivele acestui workshop au vizat îmbunătățirea colaborării dintre echipajele din pre-spital (SAJ, SMURD) și UPU, fluidizarea circuitului pacienților în urgențe și reducerea timpilor de așteptare, respectiv perfecționarea personalului medical din UPU-SMURD Baia Mare, această secție fiind angajată într-un amplu proces de reorganizare structurală și de personal.

Evenimentul a fost organizat și susținut de medici de urgență din UPU-SMURD Baia Mare: dr. Dacian Juca, medic șef și dr. Mihaela Pasc, medic primar urgență, cu sprijinul Colegiului Medicilor Maramureș și creditată de către Colegiul Medicilor din România cu puncte de educație medicală continuă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole