A sunat clopoţelul dis de dimineaţã, pentru peste 1000 de preşcolari şi şcolari chioreni. Oraşul Şomcuta Mare parcã s-a dezmorţit puţin, dupã lungile şi parcã neterminatele luni de varã şi vacanþã. În fiecare an, bobocii, dar şi elevii cu „vechime”, se adunã , în curtea Liceului „Ioan Buteanu”, emoţionaţi, dar şi foarte încântaţi de faptul cã în sfârşit îşi revãd colegii şi profesorii sau urmeazã sã-şi cunoascã noii colegi şi indrumãtori.
În ton de sãrbãtoare, liceenii şi-au etalat în curtea şcolii, fustele mini şi tocurile înalte în cazul fetelor, respectiv cãmãşile pestriţe şi blugii în cazul bãieţilor. Flori în braţe au avut doar bobocii , nerãbdãtori sã-şi cunoascã diriginţii şi colegii. Ceilalţi elevi au fost mai dornici sã povesteascã amintiri de vacanţã, dar nu la şcoalã, ci mai de grabã într-o cafenea.
Astãzi, circa o mie de elevi de la Liceul Teoretic ”Ioan Buteanu” au participat la festivitatea de deschidere a anului şcolar, care a început în jurul orei 9,00. Elevii au fost întâmpinaţi cu o scurtã cuvântare, de cãtre directorul unitãţii de învãţãmânt, Ioan Coteţ, urmat de primarului oraşului Şomcuta Mare, Dorinel Vasile Alb, prezent la deschidere atat în calitate de fost absolvent al liceului, cât şi de tatã, având în vedere cã fiul şi fica domniei sale urmeazã cursurile în cadrul acestei instituţii şcolare, dar şi încalitate de edil. Edilul oraşului Şomcuta Mare i-a sfatuit pe elevi sã asculte de pãrinţi, dar şi de cadrele didactice şi sã se pregãteascã intens, aşa încât, la final, rezultatele sã fie pe mãsurã.
Dupã terminarea manifestãrii de deschidere a anului şcolar, toţi elevii au intrat în sãlile de clasã. Pe fiecare bancã din sala în care se vor desfãsura cursurile de clasa I erau aşezate abecedare, obiecte care i-au atras de la început pe micii şcolãrei. Ca de obicei în prima zi de şcoala, în toate clasele atmosfera a fost destinsã, iar învaţătorii sau diriginţii şi-au preluat elevii, prezentându-le principalele obiective ale anului şcolar care tocmai a început.
Dorin COZMUŢA