Burse de 2.400 de euro pentru 2 studenti ai Universitatii de Nord Baia Mare

Vesti bune pentru doi dintre studentii Universitatii de Nord din Baia Mare. Acestia au fost rasplatiti pentru performantele lor scolare cu burse in valoare de 2.400 de euro fiecare in cadrul celei de a VI-a editii a Roberto Rocca Education Program.

“Din cei 40 de bursieri, doi studiaza la Universitatea de Nord Baia Mare, confirmand performantele inregistrate de studentii acestei institutii la editiile anterioare ale programului. Bursele Roberto Rocca incurajeaza tinerii sa studieze ingineria si stiintele aplicate, implica 80 de universitati din 11 tari si este finantat de companiile Tenaris, Ternium si Techint. In Romania, sustinerea financiara este asigurata de TenarisSilcotub”, au anuntat organizatorii.

„O companie industrială are nevoie de susţinerea societăţii, alături de care să crească prin cunoaştere. De aceea, investim continuu în dezvoltarea angajaților noștri și sprijinim iniţiative în domeniul educaţiei, acesta constituind punctul central al investițiilor noastre in comunitate. Ne axăm pe susţinerea excelenţei şi recunoaşterea meritelor, cat si pe sprijinirea educaţiei tehnice şi a inovaţiei”, a remarcat cu aceasta ocazie Gabriel Podskubka, Vicepreşedinte Executiv TenarisSilcotub.

Bursierii de anul acesta provin de la Universitatea Tehnică din Cluj (19), Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi (9), Universitatea Politehnică Bucureşti (7), Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti (3) şi Universitatea de Nord Baia Mare (2). Ei au fost premiați în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Cluj, oraşul cu cel mai mare număr de bursieri.

„M-a impresionat modul în care reprezentanții TenarisSilcotub s-au prezentat în facultatea noastră, dar și determinarea de a oferi burse studenţilor talentaţi la inginerie, în aşa fel încât să se poată dedica studiului”, a declarat Valentin Tot, student al Universităţii de Nord Baia-Mare.

El a mai mentionat faptul ca in urma primirii acestei burse, „ştiu că îmi pot dedica tot timpul şi atenţia spre finalizarea unui proiect serios de diplomă, în cazul meu în domeniul mecanicii. Câştigarea acestei burse mi-a dat foarte multă încredere în mine, îmi permite să mă gândesc la viitor şi chiar la studii post-universitare specializate, eventual în străinătate”.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole