Conducerea Prefecturii Maramureş face cunoscut faptul că revoluţionarul Ioan Viorel Tabără a beneficiat de drepturile cuvenite, respectiv de biletele de călătorie gratuită pe CFR şi abonamentul anual la Metrou.
Prefectura Maramureş recunoaşte însă că acestea au venit destul de târziu, motivul fiind legat de faptul că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, acesta trebuia să se deplaseze la Bucureşti pentru a-şi ridica personal aceste drepturi în baza certificatului de revoluţionar şi a legitimaţiei de revoluţionar.
„Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş nu avea nicio atribuţie, însă cu toate acestea subprefectul Gyongyike Bondi a vorbit la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarul de Decembrie 1989, de la Bucureşti, iar pe baza documentelor trimise au fost trimise în Baia Mare biletele de călătorie gratuite pe calea ferată, respectiv abonamentul de metrou.
A fost căutat la domiciliul înscris în cartea de identitate, dar adresa nu mai corespundea. S-a apelat la sprijinul patrulelor de ordine publică din zona de domiciliu, respectiv la prietenii din cartierul Săsar. A fost publicat şi un anunţ, la un cotidian local, prin care cetăţeanul a fost solicitat să se prezinte la sediul instituţiei noastre pentru a i se înmâna documentele primite”, au anunţat cei de la Prefectura Maramureş.
Rareş Bogdan