S-a încheiat vacanţa campionilor de la CSM Ştiinţa Baia Mare

După o vacanţă destul de scurtă, campionii de la CSM Ştiinţa Baia Mare au revenit la antrenamente.  Sub comanda antrenorului secund Vasile Lucaci, au fost prezenţi toţi zimbrii, în afara celor care au lipsit din motive bine justificate.

Vorbim aici despre cei nouă jucători ce fac parte din selecţionata Bucharest Wolves, antrenată de principalul de la CSM Ştiinţa, Eugen Apjok, şi anume: Ionuţ Niacşu, Andrei Ursache, Andrei Rădoi, Cristian Diniş, Marius Dănilă, Mihai Macovei, Georgel Cătună, Ştefan Ciuntu şi Ionuţ Dimofte. De altfel, internaţionalii băimăreni, alături de antrenorul Eugen Apjok, vor mai lipsi o vreme de la antrenamentele formaţiei lor de club, căci după ultima etapă din Challenge Cup, deplasarea cu Crociatti (Italia), de la finele acestei săptămîni, vor începe meciurile din Cupa Europeană a Naţiunilor. La naţionala Under 21 se află un alt jucător al CSM Ştiinţa, Justian Tăchel. Un program special vor urma Ionuţ Botezatu, Bogdan Botezatu şi Claudiu Gavriloaia, din pricina accidentărilor de care au avut parte. La prima întîlnire din acest an, antrenorul Vasile Lucaci le-a vorbit elevilor săi despre noul program competiţional, care va cuprinde mai multe meciuri decît în sezonul anterior, şi despre faptul că marea majoritate a echipelor s-au întărit. Băieţii noştri s-au dovedit a fi bine dispuşi, încrezători în forţele proprii. În antrenamentul de azi, ei au făcut o alergare uşoară, urmată de cîteva mişcări de stretching, înaintea deja „clasicei” partide de fotbal de la începutul de an. Tehnicianul băimărean ne-a spus că în această săptămînă vor fi cîte un antenament pe zi, urmînd ca de săptămîna viitoare să fie cîte două, constînd în alergare şi pregătire la sala de forţă. SuperLiga începe pe 24 martie.

informatii furnizate de www.rugbybaiamare.ro

Marius Cimpian

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole