2012: Peste 180 de copii s-au născut până acum în Maramureş

În prima lună din anul 2012 la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare au venit pe lume un număr de 181 de copii.

Potrivit informaţiilor furnizate de către medicul neonatolog Laura Veronescu, în această perioadă a existat şi un singur deces, cel al unui copil care s-a născut prematur şi care a trăit numai 12 ore.

Laura Veronescu a mai explicat că la nivel de judeţ Maramureş se constată o scădere a numărului de naşteri. Dacă în 2012 până acum au venit pe lume 181 de copii, în perioada similară a lui 2011 numărul lor a fost de 197.

„Numai ieri am avut 6 copii născuţi, din care o cezariană care a fost adusă în saloanele noi ale secţiei. Au fost şi naşteri cu probleme. Chiar acum avem un copil care are o malformaţie de tub digestiv, aşa s-a năcut cu ea, şi care a fost operat de chirurgii noştri, dar şansele ca el să rămână în viaţă sunt destul de mici.

Am avut şi un deces de la începutul anului, un copil prematur care a trăit numai 12 ore. Pot să vă mai spun că mortalitatea pe secţie în 2011 a scăzut cu aproape 4 procente faţă de 2010. A scăzut şi natalitatea, cu vreo 200 pe an”, a adăugat medicul neonatolog al Spitalului Judeţean, Laura Veronescu.

Aceasta a recunoscut că noile saloane ale Maternităţii Judeţeanului sunt cu mult mai frumoase şi puse la punct decât şi-ar fi imaginat la început, mai ales că practică această meserie de mai bine de 30 de ani.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole