Yellow Shirts: ”All for one and one for all” – un nou schimb de tineri

ONG-ul Yellow Shirts organizeaza un proiect în cadrul programului “Tineret în Acţiune” ce va avea loc la Baia Mare începând de astăzi, 11 februarie şi până în data de 18 februarie 2012.

Scopul proiectului este de a intări relatiile în grupuri prin activităţi de genul „team
building”.

Pe parcursul celor opt zile, douăzeci şi unu de lucrători de tineret şi voluntari din
patru ţări şi anume România, Turcia, Italia şi Germania vor intra în contact cu alte
asociaţii luând parte la ateliere cu tematici precum stima de sine, comunicare, cooperare, roluri, responsabilităţi, motivaţii, strategii de intărire a grupului, conflicte, diversitate şi incredere şi vor descoperi împreună ce presupune programul „Tineret în Acţiune”, iniţiindu-se în acelaşi timp şi în cultura
românească şi tradiţiile locale.

Printre obiectivele proiectului, se numara si crearea unei conexiuni puternice in
domeniul tineretului intre participanti din toata Europa pentru a promova cetatenia
activa, a aduce impreuna culturi diferite, a ajuta in interactionarea intr-o maniera
directa si dezvoltarea solidaritatii si tolerantei printre tineri.

„De asemenea, dorim ca prin acest proiect sa oferim posibilitatea de a intelege si de a putea
integra comunitatile de minoritati de romani in Italia, respectiv de turci in
Germania, care intampina dificultati atat sociale cat si culturale, desi migrarea
acestor grupuri etnice nu este un fenomen nou.

Metodele alese drept suport pentru realizarea obiectivelor propuse constau in mese
rotunde cu discutii, dezbateri, jocuri de dinamica a grupului, seminarii teoretice,
munca in echipa precum si evenimente culturale. Activitatile vor avea loc la Complex
Caprioara din str. Firiza, nr.1, Baia Mare”, au anunţat organizatorii.

„Dorim ca tinerii sa cunoasca adevarata valoare a conceptului de cetatean european
prin interactionarea si colaborarea directa cu tineri din diferite tari. Acest
proiect doreste sa stimuleze mai ales capacitatea de comunicare si cooperare intre
tineri, atat la nivel de echipa, precum si la nivel cultural.

Echipele nationale au o componenta diversificata, avand tineri din medii rurale, imigranti sau cu
oportunitati economice reduse, tineri simpli care doresc sa se implice in viata
activa a comunitatii lor. Este o adevarata provocare pentru echipa de proiect, fiind
primul proiect organizat de noi, care implica o astfel de diversitate sociala. Cu siguranta, va fi o experienta inedita pentru noi ca si organizatori si comunitate gazda, cat si pentru ei.”, a declarat Andreea Caplescu, presedintele organizatiei
Yellow Shirts.

Yellow Shirts incearca sa faciliteze sustinerea si integrarea tinerilor in
societate, membrii ONG-ului nefiind implicati pentru prima data într-un astfel de
proiect. “World Fair Trade Day 2010”, “Recycle”, “ My life has priority!Wold you let
me live?”, „Creating new bridges” sunt doar cateva dintre proiectele la care acestia
au participat ca voluntari sau organizatori, si in cadrul carora au capatat
experienta pentru a realiza astfel de programe.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole