Weekend plin de accidente rutiere în judeţul Maramureş. Neatenţia la volan, viteza excesivă, dar şi neatenţia unor pietoni au făcut din nou victime, un om pierzându-şi viaţa şi alţi şase ajungând pe paturile de spital.
Un prim incident rutier a avut loc chiar în prima zi a lunii iunie, în jurul orei 17:45, când Valer P., de 48 ani, din Remetea Chioarului, fără a fi absolvit curs de legislaţie rutieră, conducea un moped.
Numai că la ieşirea dintr-o staţie de alimentare carburanţi de pe DN 1C, acesta nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu autoturism, condus regulamentar de Monica G., de 45 ani, din Şomcuta Mare. În urma impactului, şoferul mopedului a fost grav rănit. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, unde a rămas internat.
Tot vineri, la ora 12:00, Cristian T., de 21 ani, din Baia Mare, s-a angajat în traversarea străzii Vasile Lucaciu, pe bicicletă, printre maşinile staţionate la semafor şi fără să se asigure. Ajuns pe banda întâi a fost acroşat de un autoturism, condus regulamentar dinspre strada Oltului înspre strada Electrolizei, de Adrian S., de 35 ani. În urma accidentului, biciclistul a suferit răni uşoare. Acesta a fost transportat la spital, dar nu a rămas internat.
Tot în Baia Mare şi tot vineri, Mihai D., de 18 ani, din Baia Mare, s-a angajat în calitate de pieton în traversarea bulevardului Bucureşti, prin loc nemarcat şi nesemnalizat cu indicator rutier, dar şi fără să se asigure, fiind surprins si accidentat uşor de un autoturism condus regulamentar din direcţia bulevardului Unirii spre strada Culturii, de Florin C., de 34 ani, din Şişeşti. Tânărul s-a ales cu răni uşoare pentru care nu a fost nevoie de internare.
Vineri, 1 iunie, în Rona de Sus, un minor de 8 ani din localitate a fost victima unui accident. Copilul se angajase în traversarea DN18, în fugă şi fără să se asigure, fiind surprins şi accidentat de un autoturism condus înspre Vişeu de Sus de către Vasile N., de 41 ani, din Rona de Sus. Copilaşul a fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
Sâmbătă, 2 iunie, în jurul orei 22:30, Ionuţ L., de 20 de ani, din Iadăra, conducea un autoturism pe DN 1C, dinspre Şomcuta Mare înspre Satulung. La km 132, pe o porţiune de drum neiluminat, acesta a surprins şi accidentat mortal un pieton care circula pe partea dreaptă a părţii carosabile în aceeaşi direcţie de mers şi care nu purta elemente de îmbrăcăminte fluorescente pentru a fi vizibil conducătorilor auto. La momentul sosirii echipajului de poliţie la faţa locului, bărbatul decedat nu avea documente de identitate asupra sa şi nu a putut fi identificat pe loc. Ulterior, poliţiştii au stabilit identitatea victimei – Alexandru S., de 52 de ani, din Baia Mare.
Sâmbătă, 2 iunie, Secţia de Poliţie Rurală Fărcaşa a investigat un eveniment rutier cu victimă. Mihai Z., de 77 ani, din Sălsig, conducea un tractor din direcţia Sălsig spre Gârdani, pe DJ 108/A. În localitatea Sălsig a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din direcţia Sălsig spre Fărcaşa, condus de Cristian P., de 36 ani, din Jibou. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului autoturismului şi a altor doi pasageri din maşină, Eduard K., de 19 ani şi Boldizsan S., de 35 ani, ambii din Jibou.
Tot sâmbătă, în jurul orei 13:30, un alt incident rutier s-a produs pe DE58. Cristian R., de 35 ani, din Baia Mare, se afla la volanul unui autoturism care circula pe DE58, pe strada Băii din Seini. La intersecţia cu strada Someş, conducătorul auto nu s-a asigurat la efectuarea virajului spre stânga şi a intrat în coliziune cu un motociclu angajat în depăşirea sa, condus de Vasile B., de 53 ani, din Baia Mare. În urma motociclistului a fost uşor rănit.
R.B.