În perioada 21 – 25 august a.c. Jandarmeria Maramureş a efectuat activităţi de pregătire teoretică şi practică cu reprezentanţii societăţilor de pază şi protecţie care asigură măsuri de ordine în incinta arenelor sportive . Activităţile s-au desfăşurat pe Stadionul „Phoenix”, Stadionul „Viorel Mateianu”, Sala de Sport „Lascăr Pană”, din Baia Mare.
Potrivit informaţiilor furnizate de către IJJ Maramureş, prin purtătorul de cuvânt Tomoiagă Codruţa Ioana, scopul acestor activităţi este efectuarea schimbului de date de interes, informarea reciprocă cu aspecte de noutate, stabilirea modalităţilor şi canalelor de cooperare, stabilirea şi operaţionalizarea procedurilor de lucru, evaluarea cunoştinţelor teoretice şi a aptitudinilor practice, individual şi colectiv, atât a jandarmilor cât şi a agenţilor firmei de protecţie şi pază.
Au fost urmărite obiective precum aprofundarea conţinutului legislaţiei, ordinelor, dispoziţiilor şi procedurilor în domeniu, prelucrarea aspectelor de noutate, studii de caz, în baza incidentelor sau evenimentelor înregistrate, în zona de competenţă sau la nivel naţional, în sezonul/sezoanele precedent/precedente, desfăşurarea unei activităţi practice de antrenament specific asigurării şi restabilirii ordinii publice, moduri de acţiune pentru rezolvarea diverselor situaţii, la stadionul „Phoenix”, evaluarea cunoştinţelor şi aptitudinilor, atât individual cât şi la nivel de subunitate sau efectuarea recunoaşterilor la arenele sportive din Baia Mare,verificarea gradului de dotare, individuală şi colectivă a firmelor de protecţie şi pază care desfăşoară aceste activităţi în zona de competenţă;
Cu această ocazie reamintim că asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a bazelor sportive şi în alte locuri destinate desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive cu grad de risc se realizează în mod nemijlocit de către structurile de jandarmi competente teritorial.
Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul arenelor sportive revine organizatorului, care poate încheia în acest sens contracte de prestări de servicii, în condiţiile legii, cu societăţi specializate de protecţie şi pază.
Societăţile specializate de protecţie şi pază au următoarele atribuţii:
a) să efectueze la intrarea în arena sportivă un control riguros al persoanelor şi al bagajelor acestora, având ca scop împiedicarea introducerii în stadion a unor obiecte sau materiale periculoase;
b) să nu permită accesul persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea la asemenea genuri de manifestări, al persoanelor care se află în stare vită de ebrietate sau se află, în mod evident, sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri ori alte asemenea obiecte
fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum şi al persoanelor care au asupra lor mijloace de publicitate vizuală;
c) să reţină obiectele sau materialele prevăzute la lit. b) sau la alin. (1) lit. r), sesizând forţele de ordine pentru luarea măsurilor legale care se impun;
d) să imprime, pe toate documentele de acces, sectorul, rândul şi locul ce urmează a fi ocupat de către spectatori,chiar şi când acestea sunt distribuite în mod gratuit;
e) să asigure emiterea şi distribuirea abonamentelor către suporteri, urmărind inserarea, pe fiecare abonament în parte, a numelui, prenumelui şi a codului numeric personal şi a unei fotografii a acestuia, precum şi ţinerea unei evidenţe clare a abonaţilor, cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale referitoare la protecţia datelor cu caracter personal;
f) să controleze distribuirea biletelor, în limita locurilor admise, fără a depăşi 90% din capacitatea arenei sportive;
g) să asigure separarea grupurilor de suporteri rivali prin rezervarea de locuri amplasate în sectoare opuse şi direcţionarea accesului la acestea pe trasee separate;
h) să prezinte, la solicitarea scrisă a unităţii de jandarmi competente teritorial, situaţia privind datele personale ale abonaţilor proprii, în vederea identificării persoanelor care, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sau a jocurilor sportive, au săvârşit fapte antisociale;
i) să permită accesul unor efective de jandarmi în ţinută civilă în arena sportivă pentru desfăşurarea activităţilor de monitorizare a modului de comportare a spectatorilor;
j) prin reglementări proprii, să stabilească accesul în arena sportivă a reprezentanţilor mass-media, precum şi accesul acestora pe suprafaţa de joc sau în zona vestiarelor, comunicând datele de identificare ale ziariştilor acreditaţi şi modelul documentelor de acces eliberate în acest sens, atât societăţii specializate de protecţie şi pază, cât şi forţelor de ordine;
k) să permită accesul la competiţiile şi jocurile sportive cu grad ridicat de risc a minorilor sub 14 ani doar însoţiţi de o persoană majoră, imprimând pe documentele de acces această prevedere;
l) să emită documente de acces şi în situaţia în care se permite intrarea gratuită a tuturor spectatorilor sau doar a unor categorii de suporteri;
Spectatorii sunt obligaţi sa respecte cu stricteţe masurile stabilite de organizatori si forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor si jocurilor sportive, în apropierea si în interiorul bazelor sportive.
La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine si siguranţă, spectatorii au obligaţia de a prezenta documentele de acces si, după caz, actele de identitate. Spectatorii au obligaţia de a prezenta, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine si siguranţă, materialele de publicitate vizuala aflate asupra lor.
În incinta arenei sportive, spectatorii sunt obligaţi sa respecte ordinea, siguranţa si regulile stabilite de organizator.
Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar si al bagajelor, efectuat de personalul de ordine si siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natura penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă.
Spectatorilor le este interzis:
a) să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
b) sa folosească, în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive, documente de acces individualizate care nu le aparţin si care, potrivit normelor stabilite de organizator, pot fi folosite doar de către titular;
c) sa pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena sportiva;
d) sa introducă sau sa încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportiva;
e) sa introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
f) sa refuze prezentarea documentelor de acces si, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificata a forţelor de ordine sau a personalului de ordine si siguranţă;
g) să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv si al bagajelor de către forţele de ordine;
h) să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, urmat de refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie si pază sau al forţelor de ordine;
i) să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine si siguranţă, asupra bunurilor mobile si imobile aflate în incinta bazei sportive, precum si în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;
j) să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
k) să se caţere pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribuna;
l) să pătrundă pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
m) să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, sa profereze ori sa scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum si ameninţări cu acte de violenta împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
n) să profereze ori sa scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine si siguranţa;
o) sa ameninţe cu acte de violenta forţele de ordine sau personalul de ordine si siguranţa;
p) sa îşi ascundă fata cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea;
r) sa scrie sau sa deseneze pe pereţii imobilelor, pe garduri sau pe alte obiecte amplasate în baza sportiva sau în arena sportiva;
s) sa dezlipească sau sa distrugă reclamele, anunţurile si afişele expuse de organizator în incinta bazei sau a arenei sportive, precum si sa deterioreze, sa ridice sau sa mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului în arena, sau a celor care semnalează existenta unui pericol pentru viata persoanelor;
s) sa ridice sau sa mute, fără drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amplasate de organizator sau de către forţele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor de tribuna ori peluza, pentru separarea grupurilor de suporteri si a terenului de joc de tribuna, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar;
t) sa amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuala în alte locuri decât cele stabilite de organizator;
t) sa nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive;
u) sa nu respecte masurile de ordine dispuse de organizator sau de comandantul forţelor de ordine, în cazul producerii unor catastrofe, calamităţi naturale sau al altor pericole;
v) sa refuze părăsirea imediata a arenei sportive, daca măsura evacuării a fost dispusa de către personalul de ordine si siguranţă sau de către forţele de ordine.
R.B.