Ion Bogdan Ştefănescu prezintă cea de-a doua ediţie a turneului său naţional „Flautul de aur” şi la Baia Mare

După succesul extraordinar repurtat în primăvara anului 2012, Radio România Cultural, în parteneriat cu Fundaţia Marconi şi asociaţia culturală Accendo, propune publicului din alte şase oraşe ale României şi din Chişinău cea de-a doua ediţie a turneului naţional „Flautul de Aur”. Între 6 şi 17 noiembrie 2012, Ion Bogdan Ştefănescu şi flautul său de aur, în acompaniamentul pianistului Horia Mihail, va încânta spectactorii din Bacău, Iaşi, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sibiu şi Chişinău cu lucrări semnate de Bach, Mozart, Dvořák, dar şi de compozitori ai secolului XX, precum Poulenc, Taktakeshvili sau Mower.

La Baia Mare, evenimentul va avea loc pe 9 noiembrie, de la ora 19.00, la Liceul de Artă.

Ion Bogdan Ştefănescu este singurul artist din România care deţine un flaut din aur de 18k, creaţie a companiei japoneze Muramatsu.

Absolvent al Universităţii de Muzică din Bucureşti, Ion Bogdan Ştefănescu şi-a desăvârşit pregătirea profesională sub îndrumarea celor mai de seamă flautişti ai lumii şi a obţinut diploma de „Master of Music” la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA, unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. Este Doctor în Muzică, calificare profesională obţinută la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

Activitatea sa artistică a început de la vârsta de 14 ani, când a debutat ca solist, pe scena Ateneului Român, într-un concert de Vivaldi, acompaniat de Orchestra Tineretului Bucureştean. Din anul 1983 şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică, ce a constat în nenumărate recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate: Anglia, Franţa, Spania, Cehia, Coreea de Nord, Japonia, SUA, Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elveţia, Suedia, Norvegia. Din 1998 este membru al Orchestrei Filarmonice „George Enescu” din Bucureşti, unde ocupă funcţia de Prim Flautist, Şef de Partidă.

Din anul 2007 este şi solistul Filarmonicii „Banatul” din Timişoara. A participat, de asemenea, la o serie impresionantă de festivaluri naţionale şi internaţionale: „George Enescu”, Culture Escape (Elveţia), Zeit für Musik (Bayreuth, Germania), Festivalul Steingreber (Bayreuth, Germania), Music Fest (Luxemburg), Wien Modern (Viena, Austria), Festivalul Internaţional de Muzică Nouă (Darmstadt, Germania) ş.a.

Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice: „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, medalie conferită de Preşedintele României (2011), Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare, acordat formaţiei camerale “Trio Contraste”, al cărui membru este (2009), Premiul Revistei Muzica pentru interpretare (2009), Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistică (2007) ş.a.

Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi al ansamblului „Barock Orchestra”. Este, de asemenea, membru al trio-ului „Contraste” şi al cvintetului de suflători „George Enescu”.

La doar 10 ani pianistul Horia Mihail debuta la Braşov cântând « Concertul în Re major » de Haydn. A urmat cursuri ale Universităţii din Ilinois şi pe cele ale Universităţii din Boston, unde a fost şi lector universitar.

A susţinut recitaluri solistice şi de muzică de cameră pe patru continente şi a cântat împreună cu numeroase orchestre din ţară şi străinătate. Alături de violonistul Alexandru Tomescu şi de violoncelistul Răzvan Suma, sub titulatura « Romanian Piano Trio », a susţinut cinci turnee naţionale de anvergură, iar alături de Alexandru Tomescu a participat la trei turnee « Stradivarius ».

Din 2009 este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, luând parte ca solist la turnee în străinătate alături de Orchestra Naţională Radio, precum cel de la Roma (2009), cel de la Expoziţia Mondială de la Shanghai (2010) sau de la Varna Summer Fest (2011). În aprilie 2011 artistul a sustinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat „Pianul Călător”, continuat în 2012 cu un al doilea turneu solo în 22 de oraşe din ţară şi la Chişinău.

În ultimii doi ani, în afară de cele două ediţii cu „Flautul de aur”, s-a implicat şi în alte proiecte de turnee naţionale camerale intitulate „Cele trei dive”, „Duelul viorilor”, Vioara lui George Enescu la sate alături de muzicieni români de talie internaţională precum Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu, Leontina Văduva, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru ş.a. Recent, un prim CD solo intitulat “Pe urmele lui Franz Liszt” (2011) a fost editat în urma primului turneu “Pianul călător”, fiind urmat de un CD “Duelul viorilor” (2012), tot la Editura Casa Radio.

Turneu extraordinar FLAUTUL DE AUR – ediţia a II-a – 6-17 noiembrie 2012

6 noiembrie, ora 19 – Bacău, Ateneu
7 noiembrie, ora 19 – Iaşi, Sala Filarmonicii
9 noiembrie, ora 19 – Baia Mare, Liceul de artă
11 noiembrie, ora 19 – Cluj Napoca, Academia de Muzică
13 noiembrie, ora 19 – Târgu Mureş, Sala Radio Târgu Mureş
14 noiembrie, ora 19 – Sala Thalia, Sibiu
17 noiembrie, ora 19 – Chişinău, Sala cu Orgă

Biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor unde vor avea loc recitalurile.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole