Astăzi, 13.11.2012, Consiliul Judeţean Maramureş a organizat o conferinţă de presă în cadrul proiectului „Natură, tradiţie, aventură – Promovarea turismului în Defileul Lăpuşului”, la care a participat: Dan Cocoşilă – director DDR, Delia Ruzsa – manager proiect, echipa de implementare proiect.
Finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 -Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de Intervenţie 5.3 – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, Operaţiunea: Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice.
Astfel, în cadrul acesteia, Delia Ruzsa, manager proiect, a trecut în revistă evenimentele de promovare organizate în cadrul proiectului de către Consiliul Judeţean Maramureş dintre care: Tabăra Foto unde 8 fotografi profesionişti: Horia Manea, Poară Liviu Marian, Cătălin Chiriloi, Bogdan Petrovan, Andrei Răcăşan, Cătălina Pintea, Felician Sătean, Radu Sălcudean, au străbătut Ţara Lăpuşului surprinzând cu ajutorul aparatelor de fotografiat momente din viata lăpuşenilor, peisaje, tradiţii sau monumente istorice.
Fotografiile selecţionate au fost utilizate pentru promovarea proiectului prin realizarea de pliante, afişe dar şi o expoziţie de fotografie în Constanţa, în perioada 20-26 septembrie, prin expunerea unui set de 80 de fotografii, în cadrul mall-ului Maritimo si pe faleza Cauzinoului Constanţa.
Apoi, Consiliul Judeţean Maramureş a organizat în perioada 25-29 octombrie, Olimpiada Defileul Lăpuşului, o competiţie sportivă pentru amatori care a cuprins mai multe probe: ciclism, orientare turistică, pescuit, escaladă, slalom caiace, tir cu arcul şi tir cu talere.
Toate probele s-au desfăşurat pe teritoriul administrativ al localităţilor: Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Vima Mică, Copalnic Mănăştur, Boiu Mare, Coaş şi Remetea Chioarului, la acestea participând peste 100 de persoane interesate să-şi petreacă timpul liber în natură.
Una din cele mai eficiente și apreciate metode de promovare în turism este prin intermediul târgurilor de specialitate.
„Ca atare, în următoarea perioadă, 15-18 noiembrie, o parte din echipa de implementare a proiectului „Natură, tradiţie, aventură- promovarea turismului în Defileul Lăpusului”, se va afla la Târgul de Turism al României, de la Romexpo, pavilion C4, stand 24! Volumul mare de vizitatori, interacțiunea directă cu aceștia, concentrarea specialiștilor din turism precum și publicitatea aferentă acestor evenimente reprezintă criterii importante în promovare.
Practic, prin participarea la târguri de turism, se vor realiza atât distribuirea materialelor de promovare și informare cât și punerea în valoare a zonei Defileul Lăpușului prin acțiuni de publicitate în cadrul târgului și organizarea unui eveniment dedicat, cu specific lăpușan. ”- a declarat Delia Ruzsa, manager proiect.
Seara Lăpuşană va reprezenta ocazia ideală pentru etalarea tradițiilor folclorice, culturale și gastronomice din zonă. Mai mult decât un eveniment media, posibilitatea de a interacționa și de a face marketing direct cu specialiștii din turism este o șansa importantă de a împărtași acestora viziunea și obiectivele proiectului precum și activitățile planificate.
Valoarea totală a proiectului este de: 991.500,00 lei, valoarea eligibilă a proiectului 807.000,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR 685.950,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 104.910,00 lei, co-finanţare eligibilă a beneficiarului 16.140,00 lei, valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile 184.500,00 lei.