Liga Studenților “Pintea Viteazul” are un nou birou de conducere. Acesta a fost ales recent pentru un mandat de doi ani de zile. Pentru următorii doi ani, Liga Studenților va fii condusă din poziția de Președinte de către Daniel Orza, împreună cu:Ionuț Borota – Prim Vicepreședinte, Cristian Pușcaș – Vicepreședinte, Adrian Dobra – Vicepreședinte, Ana Bilan – Secretar General.
“Liga Studenților trebuie să treacă printr-o perioadă de reformare, perioadă pe care noul birou de conducere o consideră benefică atât pentru structură cât și pentru studenții băimareni. Având în vedere că principalele nevoi ale studenților sunt cele din dimensiunea socială a educației, LSPV trebuie să ramană un garant al drepturilor studenților, în special ale drepturilor sociale. De asemenea vom urmări creșterea gradului de informare a studenților cu privire la drepturile și obligațiile pe care aceștia le au în Universitate conform noului Statut al Studentului.
In perioada imediat urmatoare vom demara proiectul “Academic vs Privat, proiect ajuns la cea de-a cincea editie urmand ca dupa sesiune studentii sa aiba parte de o informare cat mai obiectiva a drepturilor si oblicatiilor acestora.
De asemenea in urma cu cateva zile, Liga Studentilor a inceput implementarea unui studiu pe nevoile sociale ale studentilor, studiu care a fost completat pana acum de aproximativ 20% din studentii centrului universitar, targetul nostru fiind de minim 50% din studenti.” Daniel ORZA – Președinte LSPV