Jandarmeria Maramureş a demarat o campanie de prevenire şi combatere a faptelor antisociale referitoare la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice, campanie derulata la nivelul întregului judeţ prin intermediul posturilor de jandarmi montani.
Astfel, jandarmii montani din cadrul Posturilor Montane Cavnic, Mogoşa – Şuior, Borşa vor acţiona în comun cu organele silvice şi reprezentanţi ai ariilor protejate, pentru combaterea delictelor silvice, protejarea şi păstrarea habitatelor naturale din aceste zone.
Societatea Ecologistă Maramureş a apreciat iniţiativa Jandarmeriei Maramureş, alăturându-se oamenilor legii în acţiunile desfăşurate în cadrul campaniei.
De asemenea, vor fi organizate puncte de informare în comunităţile locale din imediata apropiere a Parcului Naţional Munţii Maramureşului, în vederea conştientizării şi implicării cetăţenilor în acţiuni de protecţie a mediului.
Totodată, jandarmii vor contribui la informarea corectă a turiştilor, cu privire la obiectivele turistice, la gradul de dificultate al traseelor, echiparea necesară pentru parcurgerea unor trasee, desfăşurând astfel activităţi de prevenire a accidentelor în zona montană.
Jandarmii montani au fost dotaţi cu echipament adecvat zonei montane (corturi, schiuri, cordeline, tărgi, echipament de protecţie etc.), truse pentru acordarea primului ajutor, ATV-uri cu ajutorul cărora pot ajunge în zonele mai greu accesibile în misiunile de salvare şi evacuare a turiştilor răniţi sau rătăciţi.