Clopoţelul de început de an şcolar a sunat azi dimineaţă şi la Penitenciarul din Baia Mare. Aici, în spatele gratiilor, unsprezece persoane private de libertate şi-au început cursurile. Şase dintre acestea au fost înscrise în clasa a II-a iar restul în a-ntâia. Vizibil emoţionaţi, deţinuţii au avut parte de un altfel de început de an şcolar ca şi cel obişnuit. După ce au primit abecedarele şi cărţile de matematică, învăţătorul a predat primele lecţii. Câţiva dintre elevi chiar au fost scoşi la tablă pentru a scrie câteva propoziţii simple.
Alţii, au fost testaţi dacă ştiu suma a câtorva numere. Înainte de a începe toate acestea, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Baia Mare, Crina Suciu le-a citit elevilor care vor studia dincolo de gratii mesajul de început de an şcolar.Clasa în care vor învăţa cei unsprezece deţinuţi este afiliată Şcolii Generale Octavian Goga. Elevii care astăzi au trecut pragul clasei au vârstele cuprinse între 22 şi 43 de ani, mulţi dintre aceştia abia ştiu să scrie sau să citească.
R.I.