Alegeri locale Maramureş: Ordinea pe buletinele de vot se realizează prin tragere la sorţi

Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 26 Maramureş, judecător Virginia Pop a declarat că numărul de ordine pe buletinele de vot la alegerile locale din 10 iunie, în cazul listelor de candidaţi depuse de partidele politice parlamentare şi alianţelor electorale care conţin cel puţin un partid parlamentar, este cel care rezultă din tragerea la sorţi efectuată în prima etapă de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie judeţeană, în prezenţa majorităţii membrilor acestora, conform hotărârii Biroului Electoral Central nr.27/2012.

„În situaţia în care un partid politic parlamentar participă atât separat, cât şi în alianţă electorală, în diferite circumscripţii ale aceluiaşi judeţ, alianţa electorală va primi pe buletinul de vot numărul de ordine al partidului politic din componenţa sa, care a obţinut cea ma bună poziţie (numărul cel mai mic) în urma tragerii la sorţi.

Dacă una dintre formaţiunile politice respective nu are candidaturi înregistrate într-o circumscripţie electorală, buletinele de vot vor fi tipărite fără formaţiunea respectivă, numărul de ordine al acesteia din buletinul de vot fiind ocupat de către formaţiunea imediat următoare”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii astăzi.

Biroul Electoral Central a hotărât că, în etapa a doua, tragerea are loc la nivel de circumscripţie comunală, orăşănească, municipală, respectiv judeţeană, dintre partidele politice neparlamentare, alianţele politice şi electorale ale acestora care au depus liste de candidaţi în respectiva circumscripţie.

Pe buletinele de vot se vor înscrie, la final, candidaţii independenţi în ordinea înregistrării candidaturilor acestora, iar patrulaterele imprimate pe buletinele de vot vor avea dimensiuni egale pentru toate formaţiunile politice (partide sau alianţe), indiferent de numărul candidaţilor. Patrulaterele destinate candidaţilor independenţi vor fi egale între ele şi astfel dimensionate, încât să permită menţionarea numelui, prenumelui, calităţii de candidat independent şi aplicarea ştampilei de vot.

„Organizaţiile cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului sunt asimilate partidelor politice parlamentare. Cele nu au grup parlamentar în ambele Camere ale Parlamentului vor fi asimilate partidelor politice neparlamentare”, se mai arată în comunicat.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole