Amenzi: Peste 50 de cersetori identificati de politie in luna octombrie

Cersetorii din Baia Mare continua a fi ridicati de pe strazile din municipiu. Acţiunile poliţiştilor de prevenire a cerşetoriei continuă, la nivelul municipiului Baia Mare, in perioada 3-23 octombrie 2011 fiind identificaţi în total 52 de cerşetori, din care 20 de minori.

Oficialii Inspectoratului Judetean de Politie Maramures au anuntat ca un numar de 43 de persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru identificare şi din acestea, au fost amprentate 18.

“Oamenii legii au aplicat 39 sancţiuni contravenţionale, majoritatea în conformiatate cu art 3. al. 3. din Legea 61/1991 rep. (apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte). De asemnea, s-au aplicat şi 7 amenzi unor adulţi pentru nerespectarea art 3. al 33. din aceeaşi lege (neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal, a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie;) Valoarea amenzilor este de 7.000 lei”, au anuntat cei de la IPJ MM.

Mai trebuie amintit faptul ca in conformitate cu protocolul stabilit în cadrul proiectului “Stop Cersetoriei”, 3 minori au fost internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare, în timp ce alţi 17, care aveau situaţia clarificată, au fost încredinţaţi părinţilor.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole