Arhimandritul Serafim Man a trecut la cele veşnice

Arhimandritul Serafim Man, fostul stareţ al Mănăstirii Rohia între anii 1973 – 1984, a încetat din viaţă în această dimineaţă. El a fost cel care l-a primit pe Steinhardt în obştea mănăstirii şi l-a călugărit.

Serafim Man s-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni, de lânga Rohia. La vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952 a intrat în Mănăstirea Rohia, iar după un noviciat de trei ani, la 20 iulie 1955 a fost tuns în monahism. În martie 1957 a fost hirotonit ierodiacon apoi ieromonah slujind la mănăstire pâna în anul 1959. Din 1959, după Decretul 410, până în 1971 a slujit ca preot în parohiile Cupşeni, Baiuţ şi respectiv Costeni. În 1971 a revenit la mănăstirea de metanie, iar în 1973 a fost numit stareţ al mănăstirii Rohia. A condus mănăstirea până în 1984 când, din motive de sănătate, s-a retras.

El a fost cel care în anul 1980 l-a primit pe Nicolae Steinhardt în obştea Mănăstirii şi l-a călugărit.

Arhimandritul Serafim Man s-a preocupat mereu de îmbunatatirea starii patrimoniale si materiale a manastirii. Dintre realizarile sale amintim : construirea „Casei cu Paraclis”, „Casei Poetului”, „Altarului de vara”, aducţiunea apei la mănăstire, introducerea curentului electric, construirea drumului de acces la mănăstire, zidurile de susţinere din incinta mănăstirii. etc. Pe lângă conducerea lucrărilor, la toate acestea a lucrat efectiv cu mâinile şi braţele Preacuvioşiei Sale.

A publicat următoarele cărţi: Mănăstirea Rohia, Editura Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj – Napoca, 1989; Livada duhovnicească, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1990; Adevăruri trăite, Învăţături folositoare, Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1993; Un buchet de pilde şi învăţături creştine pentru tineri, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1995; Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1996; Meditaţii duhovniceşti, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 2002; Viaţa şi Acatistul Sfântului Serafim de Sarov, Baia Mare, 2004; Rugăciunea domnească Tatăl nostru – tâlcuire, Editura Proema, Baia Mare, 2007. A publicat multe predici şi omilii în revistele teologice.

Înmormântarea Arhimandritului Serafim Man va avea loc vineri, 15 februarie 2013, la Mănăstirea Sfânta Ana Rohia. De la 10.00, în biserica mănăstirii, va fi oficiată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfinţitul Justin Sigheteanul –ucenicul Arhimandritului Serafim Man, iar de la ora 12.00 va avea loc slujba înmormântării după rânduiala înmormântarii monahilor.

foto: crestin-ortodox.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole