Asociaţia Autism Baia Mare împlineşte 4 ani de activitate

Asociaţia Autism Baia Mare împlineşte în luna octombrie 4 ani de activitate, ocazie cu care vă invităm la activităţile organizate. Astfel, vineri, 19 octombrie, ora 11, vom organiza o conferinţă de presă în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Petre Dulfu, în parteneriat cu Asociaţia ST.UP.A., prin proiectul „Parlamentul este al tinerilor!” finanţat de UE prin programul TIA, acţiunea 1.2 – Iniţiative ale tinerilor.

Sâmbătă,  20 octombrie, începând cu ora 17, la Sala Rotary a Liceului de Artă Baia Mare, va avea loc spectacolul „DIALOGUL CORURILOR – Cu drag pentru copiii cu autism din Maramureş”, oferit de Asociaţia Prietenii Armoniei şi Corul Eutherpe din Arad, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, Rotary Baia Mare şi Rotary Arad.

În data de 01 noiembrie vom lansa campania „AI DĂRUIT AZI?” care presupune strângerea de fonduri prin vânzarea de obiecte – jucării din pluş şi ornamente de Crăciun (confecţionate de voluntarii asociaţiei, copiii cu autism şi părinţii acestora).

În perioada 5 noiembrie – 12 noiembrie 2012, vom organiza cu sprijinul d-nei Adela David (ALEDA), studentă în anul III la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Centrul Universitar  Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, Secţia Arte Plastice, o expoziţie de pictură cu vânzare în scop caritabil pentru copiii cu autism.

În data de 24 noiembrie 2012 firma ARTRI va organiza un eveniment caritabil în incinta Secret Garden Dăneşti, fondurile obţinute urmând a fi donate Asociaţiei Autism Baia Mare.

 Vă aşteptăm să fiţi alături de noi la toate cele 5 evenimente pentru a marca împreună cei 4 ani de activitate ai Asociaţiei Autism Baia Mare!

Asociatia Autism Baia Mare

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole