Avansări în grad, înainte de termen, la ISU Maramureș

Astăzi, 02.12.2013, la sediul I.S.U Maramureş au avut loc avansările în grad, înainte de termen, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, prin ordinul Inspectorului General numărul 5007 din 26.11.2013, cu aplicare din 01.12.2013. Astfel, din cadrul inspectoratului nostru s-au avansat în gradul următor înainte de termen, pentru merite deosebite în îndeplinirea exemplară a îndatoririlor şi a atribuţiilor de serviciu, un număr de 17 cadre militare. Dintre acestea 2 sunt ofiţeri: de la gradul de căpitan la cel de maior, cpt. Avram Diana şi cpt. Zah Adrian.
În gradul de maistru militar clasa I, maistru militar clasa II Figula Marius Flaviu, la gradul de plutonier adjutant şef, plt. adj. Pintean Daniel Ştefan. În gradul de plutnier adjutant au fost avansaţi următorii: plt.maj. Buda Ioan, plt.maj. Cociotă Florin, plt.maj. Mărieş Vasile, plt. maj. Temle Lupan Florica, plt.maj. Andreica Crinu, plt. maj. Onea Daniel Valentin, plt.maj. Toth Alexandru, plt.maj. Pozan Tiberiu Nicolae, plt.maj. Revnic Adrian, plt.maj. Tămaş Florin Petre, plt.maj. Godja Ioan, plt.maj. Rus Florian şi plt.maj. Tămăşan Romeo.
Tot cu această ocazie, au fost acordate şi distincţii onorifice pentru aprecierea faptelor deosebite săvârşite pe timpul îndeplinirii misiunilor încredinţate, a rezultatelor meritorii obţinute în procesul formării profesionale sau cu ocazia participării la activităţi culturale, ştiinţifice şi sportive. Astfel, domnului dr. Gerhard Trousil, din Austria, i s-a acordat Emblema de merit „ Partener pentru ordinea şi siguranţa publică clasa a III-a”, pentru buna colaborare şi sprijinul acordat pompierilor de la Secţia de Pompieri Vişeu de Sus; acesta a donat pompierilor din Vişeu 2 autospeciale, motopompe, echipamente de protecţie şi accesorii de intervenţie. Plt. Ungur Florin şi plt. Fanea Ciprian, din cadrul Gărzii de Intervenţie Fărcaşa, au primit Distincţia de Serviciu, pentru rezultate bune obţinute în urma participării la diverse competiţii sportive.
Tot cu 1 Decembrie, ISU Maramureş are 2 sublocotenenţi noi, absolvenţi ai Academiei de Poliţie „ Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, Faciltatea de Pompieri, promoţia 2013, în persoanele domnilor slt. Vinţ Andrei Ioan, care a fost repartizat la Garda de Intervenţie Bogdan Vodă şi slt. Paşcalău Alexandru Paul, repartizat la Garda de Intervenţie Fărcaşa.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole