Băimărean reținut de polițiști pentru conducere sub influența unor substanțe psihoactive

Polițiștii rutieri băimăreni au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr în vârstă de 21 de ani, după ce rezultatele analizelor toxicologice realizate au dovedit că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive în momentul în care a produs un accident rutier cu victimă.

         În fapt, la data de 2 aprilie, în jurul orei 02.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajului din municipiul Baia Mare, tânărul a pierdut controlul direcției de deplasare și a avariat două autoturisme parcate în fața unor imobile de pe acea stradă.

         În urma impactului, o tânără de 19 ani, pasageră în auto, a suferit leziuni și a fost transportată la spital, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul  auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei,  precum și mostre biologice de sânge și urină în vederea prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

La data de 5 aprilie s-au primit de rezultatele analizelor la Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, astfel că s-a dispus măsura reţinerii conducătorului auto pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanțe psihoactive și vătămare corporală din culpă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole