Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare continuă expansiunea culturală românească în Europa, deschizând primul Colţ Românesc din Polonia, la Cracovia.
După cele 10 biblioteci româneşti deschise în Republica Moldova-Chişinău (2), Ucraina-Biserica Albă (1), Ungaria-Budapesta(1), Spania (4), Marea Britanie-Scoţia-Glasgow (1), Canada-Montreal (1), miercuri 9 mai 2012 va fi inaugurat primul Colţ Românesc la Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia.
Demersurile au debutat la începutul acestui an în colaborare cu Asociaţia Polono-Română din Cracovia – preşedinte Ignat Timar şi Lectoratul românesc de la Universitatea Jagiellona din Cracovia – prof.univ.dr.Cornel Munteanu.
„Colţul Românesc, cu foarte multe accente maramureşene, va cuprinde 500 de cărţi în limba română, două costume populare maramureşene, ceramică de Daniel Leş, materiale promoţionale (afişe, pliante, vederi, hărţi), fotografii, care se vor constitui într-o miniexpoziţie de artă fotografică, realizate de cursanţii „Şcolii 9”, coordonator Silviu Gheţie, albume cu România, Maramureş, Baia Mare, albume ale Centrului Artistic Baia Mare, albume de istorie locală maramureşeană. Materialele promoţionale şi o parte din albume au fost donate Colţului Românesc de către instituţiile muzeale şi de cultură din Baia Mare.
Comunitatea română din Cracovia este formată din români stabiliţi în Polonia, foşti refugiaţi polonezi care în 1939 au emigrat în România pentru a se pune la adăpost de ororile războiului şi sunt încă vorbitori de limba română, foşti studenţi care au studiat la universităţile româneşti”, au anunţat oficialii Bibliotecii Judeţene.
Luni, 07.05.2012, o delegaţie de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare va porni spre Cracovia pentru a pregăti inaugurarea Colţului Românesc de miercuri. Vor fi prezenţi la evenimet alături de dr.Teodor Ardelean, Ignat Timar – preşedintele Asociaţiei Polono-Române din Cracovia, prof.univ.dr.Cornel Munteanu, profesor asociat la Universitatea Jagiellona, directorul Bibliotecii Publice Voievodale din Cracovia, bibliotecari şi profesori.
Rareş Bogdan