Astăzi, 30 mai, în localitatea maramureşeană Borşa a avut loc o conferinţă prilejuită de lansarea proiectului „Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei”.
Beneficiarii acestui proiect vor fi trei localităţi din zona Parcului Naţional Munţii Rodnei şi anume Săcel, Moisei şi Borşa. Scopul proiectului este acela de protecţie a biodiversităţii prin implementarea secţiunilor cheie din Strategia de Management a Vizitatorilor Parcului Naţional Munţii Rodnei.
Proiectul lansat astăzi în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man urmăreşte creşterea numărului de vizitatori ai Parcului Naţional prin asigurarea unei infrastructuri de vizitare adecvate, realizarea unui centru de vizitare care va fi realizat în zona din vârful Pasului Prislop şi a două trasee tematice ce scot în evidenţă rolul de sanctuar natural la nivel naţional.
În cadrul proiectului vor fi realizate documentare, ghiduri de specii, albume fotografice, postere cu specii de animale şi habitate, un album foto dedicat Parcului Naţional Munţii Rodnei dar şi un volum omagial dedicat celor 80 de ani de la înfiinţarea rezervaţiei Pietrosu Mare.
Va exista şi un schimb de experienţă cu Parcul Naţional Hohe Tauern din Austria care va dura 8 zile şi la care va lua parte 5 participanţi.
Rareş Bogdan