„Butoiul cu praf şi pulbere” ajunge şi la Festivalul Internaţional de Teatru “Marea Neagră” de la Trabzon

Prezenţă maramureşeană la cea de a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru “Marea Neagră” din Trabzon, Turcia. La acest eveniment actorii Teatrului Municipal Baia Mare vor prezenta piesa “Butoiul cu Praf şi Pulbere”, după Dejan Dukovski, regia şi adaptarea în grai maramureşean fiind semnate de Marcel Ţop.

Distribuţia spectacolului îi cuprinde pe actorii Valeriu Doran, Florin Călbăjos, Andrei Dinu, Gabriela Chirilă, Wanda Farkas, Ionuţ Mateescu, Petru Mârza, Dorin Griguţă, Andrei Brădean şi George Dometi, cu participarea rapsodului popular Marinel Petreuş.

Festivalul Internaţional de Teatru “Marea Neagră” de la Trabzon a început în prima zi a lunii mai, spectacolele actorilor băimăreni fiind programate pentru zilele de 10 şi 11 mai.

Festivalul a fost fondat în anul 2000, ca un eveniment dedicat ţărilor riverane Mării Negre şi şi-a lărgit aria de interes incluzând şi state precum Grecia, Iran, Franţa şi Slovenia, începând din 2006.

“Butoiul cu praf şi pulbere” este o poveste tragi-comică despre oamenii Maramureşului, cel mai nedomesticit ţinut românesc, un loc unde ţăranii au construit un cimitir vesel în care până şi moartea are mormântul ei, un loc în care se trăieşte total, se iubeşte intens şi se moare ca-n filme, un loc unde se face cea mai tare băutură din lume şi unde muzica îi însoţeşte pe oameni de la leagăn şi până la mormânt.

Aceasta este lumea “sălbatică” despre care vorbeşte spectacolul Teatrului din Baia Mare, o adevărată epopee a dragostei şi morţii, a dezrădăcinării şi a întoarcerii acasă.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole