Congresul National de Speologie a debutat oficial astazi

Localitatea Ileanda din judetul Salaj gazduieste in aceste zile Congresul National de Speologie. Astazi 7 septembrie 2011, au fost defasurate primele activitati din cadrul acestei manifestari, mai exact au fost vizitate doua obiective si anume Grota din Dealul Crucii – Galeria de Fum (Baia Mare), cavitate din secolul al-XIV-lea, respectiv Muzeul de Mineralogie din Baia Mare.

Congresul National de Speologie a ajuns in 2011 la editia a XXXIX-a, fiind un eveniment organizat sub egida Federatiei Romane de Speologie, in parteneriat cu Grupul Scolar ,,Ioachim Pop” Ileanda si Primaria comunei Ileanda.

„Pentru prima data speologii romani se intruneau in cadrul manifestarii numite ,,Speosport” in anul 1972. Aceasta intrunire speologica s-a repetat an de an pana in anul 2000 cand s-a transformat in Congresul National de Speologie.

Acesta este o reuniune anuala a speologilor romani patronata de Federatia Romana de Speologie. Ea marchează bilantul unui an de activitate, fiind in egala masura un forum de exprimare si dezbatere pe toate domeniile ce tin de speologie, carstologie sau conex acestora.
Congresul este structurat pe doua componente si anume precongres si congres. Precongresul se desfasoara in perioada 07 – 09 septembrie 2011 si in cadrul lui se organizeaza ture de vizita la unele dintre cele mai importante obiective de suprafata si subteran din judetele Maramures si Salaj”, au aratat organizatorii.

Pentru ziua de 8 septembrie 2011 este programat un traseu in circuit pe ruta Ileanda – Cheile Babei – Custura Cetatelii pe raul Lapus – Pestera Lii (Cuciulat, judetul Salaj) iar vineri 09.09.2011 programul inseamna vizitarea Pesterilor Ciungi (Mesteacan, judetul Maramures) sau Magurici (Rastoci, judetul Salaj).

„A doua etapa este congresul propriu-zis care se desfasoara intre 9 si 11 septembrie si presupune organizarea unor sectiuni ca proba aplicativa de Tehnica Speologiei Alpine, proba care implica amenajarea unor trasee care se parcurg exclusiv pe coarda de speologie cu ajutorul echipamentului individual de parcurgere de verticale si presupune urcare si coborare in rapel, posibil tiroliana ascendenta, trecere de fractionari (sectiunea feminin si masculin).

Urmeaza proba de animatie cu caracter distractiv care se adreseaza unui public mai larg si nu este neaparat initiat in T.S.A (urcari pe noduri si bucle, proba de trecere a unor stramtori confectionate in acest scop etc). Nu vor lipsi atat expozitia de harti, in cadrul careia desenatorii de harti de pestera sunt invitati sa-si prezinte realizarile cartografice ale pesterilor explorate si topografiate in ultimii 5 ani, si nici
sectiunea de fotografie in domeniul speologiei si carstologiei.

„Programul editiei din acest an a congresului incluse si o sesiune de comunicari stiintifice si explorative dedicata lui Dumitru Istvan (fostul presedinte al clubului), eveniment in cadrul careia speologii isi prezinta lucrarile stiintifice, tehnice, explorative, culturale sau de informare, din domeniile asociate speologiei si carstologiei.

În cadrul congresului vor avea loc proiecţii cuprinzând prezentări a unor acţiuni de explorare a unor peşteri şi avene, explorări făcute de către speologi români şi străini, atât în România cât şi în străinătate. Se vor organiza amenajarea unor standuri de prezentare – vânzare de echipament şi de publicaţii speologice.

Între activităţi se regăseşte şi desfăşurarea conferinţei pentru protecţia peşterilor: „Legea 49 din 2011 – un nou inceput?“, a Adunării Generale a Federaţiei Române de Speologie, a întrunirilor de lucru pe Comisii, a întrunirii Comitetului Director a Federaţiei Române de Speologie.

Sâmbătă seara va avea loc premierea participanţilor căştigători la secţiunile de concurs iar la final va avea loc cina festivă în cadrul unei seri sociale”, au mai anuntat organizatorii.

Clubul de Speologie Montana s-a înfiinţat în anul 1976, a participat la primul “Speosport” în anul 1980 la Izvorul Mureşului, iar de atunci, cu excepţia anilor 2003 -2004, a participat la toate ediţiile de “Speosport” şi “Congres”. În anul 1998, ediţia a ediţia a XVIII-a a Speosportului şi cea de III-a Congresului de Speologie, au fost organizate tot de clubul din Baia Mare şi a avut loc la Borşa Complex (jud. Maramureş).

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole