Elev înţepat cu un briceag de un coleg la Colegiul Tehnic Anghel Saligny

Un elev de clasa a X-a a fost atacat cu un briceag chiar în incinta colegiului. Incidentul s-a produs ieri dimineaţă, sub ochii unei profesoare.

Se pare că cei doi s-au luat la harţă, din motive încă necunoscute, după care unul a sărit la celălalt cu un briceag, zgâriindu-l pe gât. Din fericire, elevul agresat nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În cursul zilei de astăzi, cei doi elevi au fost chemaţi la şcoală cu părinţii, însă agresorul a fugit şi este şi la această oră căutat de părinţi şi autorităţi.

UPDATE: Poliţia Municipiului Baia Mare s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că ieri, 25 februarie, la ora 10.50, într-un liceu din localitate a avut loc un incident între doi elevi.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că cei doi elevi au avut o altercaţie verbală pe holul liceului iar unul dintre ei l-a ameninţat pe celălalt cu un cuţit, fără să-i provoace vreo leziune. Conflictul a fost aplanat de o profesoară care a anunţat dirigintele clasei.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de port fără drept al cuţitului, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole