Fotbal. Meci amical: FC Bihor Oradea – FC Municipal Baia Mare 2-1 (2-0)

FC Municipal Baia Mare a profitat de pauza avută în etapa de sîmbătă şi a disputat, în deplasare, o partidă amicală în compania grupării de Liga 2, FC Bihor Oradea. Victoria a revenit trupei antrenate de Marian Pană cu scorul de 2-1 (2-0), după un meci în care echipa băimăreană s-a ridicat în foarte multe momente la nivelul adversarului, dar greşelile individuale au făcut ca bihorenii să se impună la limită.

FC Bihor a deschis scorul în minutul 11, cînd Hodor a apreciat greşit balonul şi Sorian a şutat din apropiere fără speranţă pentru Danciu. Gazdele şi-au mărit avantajul peste alte 12 minute, cînd B. Lazăr l-a faultat în suprafaţa de pedeapsă pe Fl. Pop, iar băimăreanul Cristi Bud a majorat diferenţa, chiar dacă în prima fază Danciu a parat lovitura de la 11 m. FC Municipal Baia Mare a început excelent repriza secundă şi în minutul 53 Ignat a redus din diferenţă cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de Moldovan. Oaspeţii puteau chiar egala în minutul 60, dar Brata, care a scăpat singur cu portarul advers, nu l-a putut învinge pe acesta.

„M-a mulţumit jocul băieţilor şi atitudinea arătată de aceştia. Asta înseamnă că ne aflăm pe un drum bun. Îmi doresc să mai jucăm un amical la fel de puternic pînă la finele campionatului”, a declarat antrenorul Ioan Onciu.

• FC Bihor Oradea: Popescu (min. 46 Pogacsics) – Zanardini (min. 75 Cherţan), Petrache, Fl. Lazăr (min. 46 Ţoca), Fl. Pop – Sorian (min. 77 Ionescu), Selagea (min. 46 Coroian), M. Popa, Bic (min. 46 Sulea) – Cr. Bud (min. 62 Ov. Popa) şi Mărkuş (min. 62 Puşcaş). Antrenor: Marian Pană.

• FC Municipal Baia Mare: Danciu (min. 86 Iura) – Gherghel, Hodor, B. Lazăr (min. 46 Ignat), Toma – Giurgiu, Vanca (min. 56 Cr. Iaţu), Ernst, Răduneaţă (min. 70 Pomean) – A. Moldovan şi Feraru (min. 46 Brata). Antrenor: Ioan Onciu.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole