Francis Bacon si William Golding, sarbatoriti astazi la Biblioteca Judeteana

Cei 400 de ani de la trecerea in nefiinta a celui care a fost Francis Bacon si cei 100 de ani de la nasterea autorului unei distopii, William Golding nu au trecut neobservati de catre membrii Catedrei de Limba Engleza din cadrul Universitatii de Nord Baia Mare.

Acestia au dat astazi, 20 octombrie, starul celei de a III-a conferinte aniversare din 2011, conferinta internationala in care subiectele abordate sunt cele legate de utopia lui Bacon si distopia lui Golding. La eveniment participa specialisti din domenii diferite din nu mai putin de 8 tari, printre acestia aflandu-se si reprezentanti ai Australiei.

Organizatorul evenimentului, Ligia Tomoioaga a declarat ca unul dintre motivele principale ale organizarii acestei conferinte a fost cel legat de scoaterea in evidenta a Universitatii de Nord, aceste evenimente cu participare internationala fiind un prilej bun de a face cunoscut numele institutiei peste hotare: „Vorbim apoi de un scop idealistic, pentru ca in acest mod ne facem noi cunoscuta munca pe care o depunem la aceasta catedra de limba engleza, proiectele pe care le gandim si toate celelalte”.

„Daca avem utopie si distopie in Baia Mare? Depinde cum priviti problema. Utopia este felul in care ne imaginam noi ca ar trebui sa fie, pe cand ceea ce traim de multe ori aluneca catre distopie. Dar mai exista si ecotopii, heterotopii si alte forme pe care le putem aborda. Aceasta este una dintre ultimele conferinte desfasurate sub titulatura de Universitatea de Nord Baia Mare”, a declarat Ligia Tomoioaga.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole