În faţa unui nou an şcolar, să privim cu încredere spre viitor

Ne aflăm în faţa unui nou moment emoţionant, atât pentru copiii noştri, cât şi pentru părinţi. Începutul noului an şcolar în municipiul Baia Mare aduce şi speranţa unui an mai bun. An în care ne vom strădui să punem în aplicare dorinţa comună de a avea un sistem de învăţământ calitativ, măcar pe plan local.

Am făcut în ultimele luni paşi importanţi în rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă acest sector, paşi importanţi în revoluţionarea sistemului educaţional din oraşul nostru. Şi vom continua. Educaţia este baza unei societăţi sănătoase, care doreşte să se dezvolte în continuare, iar eu mă voi strădui să ofer copiilor noştri toate elementele de care au nevoie pentru a studia în condiţii decente, europene.

Micuţilor care păşesc astăzi pentru prima dată în sala de clasă, le doresc să fie încrezători, părinţilor lor la fel. Pentru administraţia publică locală băimăreană învăţământul este un punct important, iar pentru mine ca primar al municipiului Baia Mare, copiii şi tineri, condiţiile de care au nevoie pentru a învăţa şi pentru a se dezvolta corect şi sănătos, reprezintă o prioritate.

Stimaţi dascăli, chiar dacă eforturile dumneavoastră, vitale în dezvoltarea societăţii româneşti, nu sunt recompensate pe măsură de guvernanţi, vă rog să daţi în continuare tot ce aveţi mai bun. Este o datorie de onoare, un element vital în viitorul ţării noastre, care stă şi în mâinile dumneavoastră. În mine aveţi un om şi un primar care încearcă în permanenţă să vă vină în
ajutor.

Cătălin Cherecheş
Primar al Municipiului Baia Mare

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole