Incendii vegetaţie: Amenzi drastice pentru cei care se joacă cu focul

Amenzi drastice pentru cei care se joacă cu focul şi dau de lucru pompierilor maramureşeni. Secretarilor primăriilor din judeţ li s-au readus în atenţie prevederile legale legate de modul în care se poate face arderea miriştilor şi sancţiunile care se pot aplica celor care nu respectă legea.

Toate acestea ca urmare a incendiilor numeroase care au avut loc în judeţ în ultima perioadă, numai în ultimele 7 zile fiind înregistrate aproximativ 40 de astfel de incendii. Subprefectul Gyongyike Bondi le-a transmis şi ea celor de la ISU să nu aibă milă de cei care sunt găsiţi vinovaţi de crearea acestor incendii care au mâncat multe dintre resursele ISU Maramureş, „mai ales că acum nu mai este o problema identificarea proprietarului aceslui teren”.

„Chiar vă rog să luaţi măsuri drastice. Aceste terenuri aparţin cuiva, nu sunt ale nimănui. Mai ales că acum nu este atât de greu să aflăm cine a dat foc la mirişti pentru că se cunoaşte proprietarul fiecărui teren.

Numai proprietarul o poate face. Iar faptul că aşa a făcut şi tătuca nu mai ţine. Pe mine mă enervează acest fapt, mai am vecini la care le spun să nu mai arunce, să nu mai dea foc şi ei îmi dau exemplul lui tătuca. S-a terminat cu acest lucru. Costă foarte mult experienţa lui tătuca”, a explicat Bondi.

Cert este că cei care vor fi găsiţi vinovaţi vor fi amendaţi pentru faptele lor. Vă reamintim că pentru a stinge unele dintre incendii a fost nevoie şi de intervenţia unui elicopter al MAI.

 

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole