Duminică, 09.12, în jurul orei 05.20, două echipaje ale Gărzii de Intervenţie nr. 2 Borşa şi unul de la Secţia de Pompieri Vişeu de Sus au acţionat la un incendiu semnalat la o casă cu un etaj, situată pe strada A.I. Cuza din Borşa. La intervenţie au participat 16 subofiţeri, coordonaţi de către mr. Adrian Vlaşin, comandantul Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus.
Incendiul a fost localizat şi lichidat după mai mult de 7 ore de luptă cu flăcările. Au ars acoperişul din lemn al locuinţei, pe o suprafaţă de circa 95 de metri pătraţi, etajul casei, acoperişul din lemn al unei anexe, pe o suprafaţă de circa 45 de metri pătraţi, copertina din lemn a garajului, pe o suprafaţă de circa 30 de metri pătraţi şi magazia de lemne, în care se aflau circa 13 metri cubi de lemn pentru foc.
A mai fost afectată faţada unei case învecinate, dar pompierii militari au împiedicat extinderea incendiului la două gospodării situate la câte 5 metri distanţă.
Intervenţia a fost îngreunată de condiţiile meteo dificile- ninsoare abundentă, vânt şi drumurile acoperite de zăpadă, precum şi de lipsa hidranţilor şi a altor surse de apă din zonă; echipajele celor trei autospeciale au fost nevoite să parcurgă câte 4 kilometri până la cea mai apropiată sursă de apă, situată în centrul oraşului Borşa, pentru realimentare.Din primele cercetări, incendiul a izbucnit, probabil, din cauza coşului de fum deteriorat.
Pentru că iarna şi-a intrat pe deplin în drepturi, expunem mai jos câteva reguli de prevenire de bază, care trebuie respectate pentru evitarea producerii incendiilor în gospodăriile populaţiei:
– curăţaţi periodic coşurile de fum şi înlăturaţi fisurile produse în acestea. Verificaţi şi refaceţi periodic izolaţia termică a coşurilor şi canalelor de fum faţă de materialele combustibile din structura podului şi acoperişului;
– asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
– coşurile, indiferent de construcţia lor, se vor curăţa de funingine o dată la cel mult două luni de funcţionare;
– nu amenajaţi afumătorii în poduri, şuri, mansarde etc. ;
– sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie;
– burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire nu vor fi scoase prin planşee şi acoperişuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coşuri din zidărie de cărămidă.
– la trecerea prin planşee executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să aibă grosimea de minimum 25 cm. Pe porţiunea din spaţiul podului, coşurile vor fi tencuite şi văruite;
– sobele metalice (fără acumulare de căldură) vor fi amplasate pe un postament izolator din cărămidă. Atât sobele metalice cât şi burlanele se vor amplasa la distanţa de cel puţin 1 m faţă de pereţii construiţi din lemn, uşi şi alte elemente care se pot aprinde cu uşurinţă;
– în sobe, nu este permis ca focul să fie aprins cu lichide inflamabile; sobele trebuie supravegheate pe timpul utilizării, iar jarul şi cenuşa trebuie să fie aruncate în gropi special amenajate;
– nu lăsaţi copii singuri în casă în timp ce arde focul în sobă sau cu surse de foc deschis la îndemână;
– nu lăsaţi copii să facă focul în sobe sau să folosească aparate de gătit (aragaz, plite, lămpi cu petrol etc.);
– nu păstraţi în locuinţă sau în celelalte anexe gospodăreşti produse inflamabile ;
– nu depozitaţi în podurile construcţiilor materiale textile combustibile, hârtie sau furaje pentru animale;
– nu fumaţi în locurile unde există pericol de incendiu;
– nu aruncaţi la întâmplare resturi de ţigări sau chibrituri aprinse ;
În cazul producerii unui incendiu, anunţaţi evenimentul, cât mai rapid posibil, la numărul unic de urgenţă- 112.