Ştefanca ar putea pierde fotoliul de manager al Spitalului Sighet

Managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, Vasile Ştefanca şi-ar putea pierde scaunul de manager al acestei unităţi spitaliceşti ca urmare a incidentelor petrecute în primele zile ale lunii august la Secţia Psihiatrie, când doi oameni au murit.

Acesta este numai unul din motivele invocate de membrii Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei în hotărârea lor de a cere demisia lui Ştefanca.

Decizia CA a fost luată în cadrul şedinţei extraordinare din data de 5 septembrie 2012, atunci când analizând modul de îndeplinire a Contractului de management nr. 10.570 din 18.11.2010 încheiat între primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei şi dr. Vasile Ştefanca, în calitate de manager, dar şi a situaţiilor grave create în cadrul Spitalului, respectiv a deficienţelor manageriale care au făcut posibilă şi consumarea evenimentului din 2 august a.c., în urma căruia au decedat două persoane la secţia de Psihiatrie, prin Hotărârea nr. 1.523/2012, a propus revocarea din funcţie a managerului unităţii spitaliceşti.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de către conducerea Primăriei Sighet, membrii Consiliului de Administraţie au avut la dispoziţie o serie de documente elaborate de Spitalul Municipal dar şi două Note de control redactate de Comisiile constituite în baza Dispoziţiei nr.617/2012, emise de Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei.

Primarul Ovidiu Gheorghe Nemeş a luat act de Hotărârea Consiliului de Administraţie, urmând ca în următoarele zile să analizeze această situaţie şi să dispună în consecinţă.

“Consider că Hotărârea Consiliului de Administraţie este corectă, ea aflându-se în concordanţă atât cu prevederile Legii nr. 95/2006, actualizată, a reformei în sănătate, cât şi cu deficienţele pe care colectivele de control din cadrul Primăriei, le-au constatat, analizând minuţios activitatea managerială a Domnului dr. Vasile Ştefanca.

Cu siguranţă, Hotărârea la care fac referire, este în rezonanţă şi cu necesităţile reale ale populaţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei. Concetăţenii mei au nevoie de un real acces la actul medical, au nevoie de siguranţa că Spitalul Municipal din Sighetu Marmaţiei rămâne la dispoziţia lor, la dispoziţia suferinţelor, care la un moment dat ne aduc pe fiecare la doctor.

Îi asigur pe toţi că voi analiza cu maximă răspundere situaţia creaţă la Spital şi voi lua o decizie care să îmi dea siguranţa că acolo lucrurile pot intra în normalitate”, a conchis Ovidiu Nemeş, Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole