După o carieră îndelungată şi împlinită, cea mai mare mulţumire a lui Zoltan Szekely este că nu a avut conflicte cu vreun jucator, antrenor sau conducător de club. Acum la retragerea din activitatea de arbitru are şi două neîmpliniri: n-a apucat să oficieze la vreo finală de Cupa României, iar prezenţa la un turneu de Campionat European sau Mondial, a rămas doar un vis
După 24 de ani de carieră, asistentul Zoltan Szekely a fost nevoit să pună fluierul în cui. Născut în data de 30.081967 a jucat fotbal la FC Baia Mare până la nivel de tineret şi în armată la seniorii lui ASA Buzău. Accidentările repetate la genunchi l-au făcut să-şi încheie prematur cariera de fotbalist, şi să îmbrace costumul de arbitru. Băimărenul are în palmares peste 300 de meciuri de liga I şi 75 de partide internaţionale inter-cluburi şi inter-ţări.
Cu cel mai mare drag îşi aduce aminte de primul joc din Liga Campionilor, dintre AC Milan şi AJ Auxerre (15 septembrie 2010), când pe teren s-au aflat printre alţii Ibrahimovic, Ronaldinho, Seedorf sau Robinho. Este de asemenea mândru că a arbitrat Germania împotriva Ţării Galilor, într-o partidă din preliminariile CE 2008. N-a apucat însă să oficieze la vreo finală de Cupa României, iar prezenţa la un turneu de Campionat European sau Mondial, a rămas doar un vis.
Zoltan Szekely spune că deocamdată nu are timp să regrete că şi-a încheiat cariera, pentru că liga I a intrat în vacanţă, dar probabil la primăvară, când se reia campionatul, îl va apuca nostalgia. Szekely a fost suspendat doar de 4 ori în carieră, pentru greşeli mai mari, care s-au produs la un interval de 3-4 ani. Băimăreanul va rămâne în fotbal, urmând ca din retur să devină observator FRF la liga a II-a. De asemenea îşi va păstra funcţia de preşedinte al Comisiei de Arbitri de la AJF Maramureş, pe care o deţine de câţiva ani.
După o carieră îndelungată şi împlinită, cea mai mare mulţumire a lui Zoltan Szekely este că nu a avut conflicte cu vreun jucator, antrenor sau conducător de club.