Trupa Gaşca de acasă a lansat videoclipul piesei „Joc în doi”. Este cel de-al doilea videoclip al trupei, care speră că va fi cel mai mare succes de până acum.
Trupa se află pe un val ascendent şi înregistrează succes după succes, cu fiecare piesă lansată. Ultima, „Joc în doi”, este cea de-a patra, iar fiecare dintre ele a avut un succes mai mare decât precedenta. Evenimentul a avut loc vineri seara, în 14 iunie, pe o terasă din centrul vechi a oraşului, în prezenţa a câtorva zeci de fani. La prima audiţie, reacţia publicului a fost neaşteptat de bună.
Filmările au fost realizate în mai multe locaţii din Baia Mare, printre care „Millenium Business Center”, Bastionul Măcelarilor, dar şi pe terasa unui hotel din Baia Mare, lângă o piramidă ornamentală.
Aminitirile mai mult sau mai puţin amuzante din timpul filmărilor sunt încă foarte vii. „Amuzant a fost când trebuia să filmăm într-o locaţie, iar acolo era maşină pusă pe butuci. A trebuit să punem toţi mâna să încerăm să o dăm la o parte. Până la urmă am izbutit după ce ne-am chinuit vreo jumătate de oră”, spune cel mai tânăr membru al formaţiei, Florian Rusu. Mai puţin amuzant i s-a părut solistei, Andreea Carmen, când a trebuit să suporte frigul de afară până la finalul înregistrărilor. „Era cam cu o lună înainte să se încălzească vremea şi am îndurat frigul o noapte întreagă la Millenium Business Center, dar am rezistat eroic”, îşi aminteşte ea, mai puţin amuzată.
În final, totul a ieşit bine, videoclipul poate fi văzut acum pe youtube, iar trupa poate fi ascultată în fiecare sfârşit de săptămână într-un local din centru vechi al oraşului, acolo unde se adună majoritatea tinerilor să asculte muzică bună. Piesa, cu potenţial de hit, are „autor necunoscut”. „Totul a pornit de la o idee a lui Voicu, iar de acolo am contribuit cu toţii”, justifică ei, fără să-şi aroge vreunul dintre ei meritele compozitorului. Pefi este singurul care a rămas din vechea gaşcă înfiinţată în 1998, însă ultimii trei ani, trupa a cântat în această formulă, mai puţin cu ultimul membru, care s-a alăturat trupei anul trecut, în octombrie. Formula completă sunt Pefi, Lucian Iluţ, Andreea Carmen Podină, Voicu Stoian şi Florian Rusu.