Organizatorii celei de a III-a ediţie a festivalului iniţiat de către irlandezul Peter Hurley şi intitulat „Lungul drum spre Cimitirul Vesel” au pregătit în acest an o serie de evenimente pentru turiştii care se vor afla în zonă menite a-i aduce mai aproape de viaţa ţăranului simplu de la ţară.
Toate aceste acţiuni fac parte din cadrul Şcolii de vară de tradiţii ţărăneşti.
„Pe 14 august începem incursiunea în lumea satului tradițional, cu o vizită la Cimitirul Vesel din Săpânța și la Casa Memorială a lui Stan Ioan Pătraș, creatorul crucilor cu tâlc. Seara participăm la ceremonia religioasă, iar a doua zi dimineață la slujba de Sfânta Maria. După-amiază, mergem să-i cunoaștem pe sătenii implicați în proiect: meșteri, menestreli, copii. Încheiem cu un atelier de dans tradițional și facem foc de tabără la șezătoare.
Pe 16 august plecăm cu căruța la cosit și petrecem o zi întreagă la câmp, cu familiile din sat și cu muzicienii. Luăm masa în câmp, iar pentru cea de seară ne întoarcem în sat.
Ziua de 17 august o începem cu activități în gospodărie, apoi mergem la câmp să întoarcem fânul cosit. Cei care doresc pot participa la ateliere de țesut, de olărit, de cioplit, de făcut pâine, unt și cașcaval.
După-amiază plecăm cu căruța sus la munte, la stână. Stăm cu ciobanii și le cântăm oilor din fluier, ca să dea lapte mai bun. Înnoptăm la stână, cu muzică, foc de tabără și mămăligă cu brânză. Dimineața, în zori de zi, mulgem oile, facem cașul și coborâm în sat.
Pe 18 august ne luăm rămas bun de la noii prieteni din Săpânța sau mai stăm, fiecare cum vrea!
Duminică 19 august, urcăm pe Bradova, deasupra Satului Bârsana pentru o după-amiază câmpenească cu Frații Bența, Ion și Ilie, frați gemeni, pastori și cioplitori care cântă împreună de mai bine de 50 de ani.
În funcție de preferințe, cazarea costă între 25 și 45 de lei pe zi (la gazdă, respectiv la pensiune, în ambele cazuri cu micul dejun inclus). Contactați-ne pentru a vă ajuta cu rezervarea. Puteți, deasemenea, să vă aduceți cortul. Pentru restul meselor din timpul zilei este estimată o contribuție de 30 de lei pe zi”, au anunţat cei de la maramuresinfoturism.
R.B.