Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop ţine să aducă la cunoştinţa opiniei publice că în urma discuțiilor purtate cu directorii de școli și cu reprezentanți ai inspectoratelor, pe o parte, dar și cu elevii, pe de altă parte, Guvernul a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă a examenului de bacalaureat.
„Mai exact, finalul celor douăsprezece clase va oferi tânărului posibilitatea de a opta pentru un bacalaureat național, urmând calea învățământului superior, sau pentru un bacalaureat profesional, mergând astfel, direct din liceu, pe piața muncii.
Am analizat rezultatelor obținute în ultimii ani la examenul de finalizare a studiilor liceale și am organizat un „recensământ” în rândul viitorilor absolvenți de liceu, aceștia fiind întrebați dacă doresc păstrarea actualei forme a examenului sau dacă vor probe diferențiate, pliate pe ce învață fiecare în liceu. Cum răspunsurile oferite de aceștia au fost de 50-50 și ca urmare a acestor două analize, am constatat că este foarte important ca tinerii din România să-și poată alege, singuri, calea pe care vor să o urmeze în viață.
Chiar dacă, prin asumarea răspunderii pe noua Lege a Educației din 2009, s-a optat pentru anul 2016, considerând că elevii nu sunt pregătiți iar introducerea din 2013 a acestui nou tip de examen este o eroare, actualul Guvern și Ministerul Educației dorește să evite repetarea rezultatelor dezastroase din ultimii ani de la acest examen.
Este un efort mare, este nevoie de mobilizare la nivel de minister pentru a concepe modele de texte şi toate celelalte absolut necesare desfăşurării unui nou examen, însă tinerii noștri merită, din plin, să depunem acest efort”, a declarat Liviu Marian Pop.
R.B.